Are o carieră de succes și un iubit care îi este alături la orice pas, dar asta nu înseamnă că e ferită de probleme. Lidia Buble a fost acuzată în trecut că ar fi dat mită, iar situația nu s-a rezolvat, din contră, a fost audiată astăzi.
Astăzi, Lidia Buble a mers la Curtea de Apel București, în cazul dosarului în care este acuzată de mită. Totul s-a întâmplat în timpul pandemiei de COVID-19, atunci când a fost oprită de un chipaj de la poliția rutieră și când ar fi dat agenților bani, fiind vorba de 900 de lei, respectiv 300 de euro.
Lidia Buble a fost oprită de doi agenți de la poliția rutieră în apropiere de casa ei, în timpul pandemiei de COVID-19. Atunci, artista nu avea la ea acte și pentru a nu fi testată cu aparatul etilotest, unul dintre agenți i-a spus că amenda ar fi prea mare, motiv pentru care echipajul a condus-o acasă, pentru a scoate de pe card bani.
Astăzi, în schimb, Lidia Buble a mers la Curtea de Apel București, atunci când a preferat să nu facă declarații, și a fost văzută împreună cu avocata ei, în timp ce se îndrepta către sala unde urma să fie audiată.
„Vă e poftă de bezele?”, a spus Lidia Buble, înainte de a fi audiată.
Artista a fost condamnată la un an de închisoare, după ce a mituit doi polițiști
Anul trecut, în luna mai, Lidia Buble a aflat că a fost condamnată la un an de închisoare cu suspendare, după ce i-a mituit pe cei doi polițiști. Decizia luată de Curtea de Apel București atunci a fost definitivă.
„Condamnă inculpata BUBLE LIDIA la pedeapsa de 1 an închisoare pentru infracţiunea de dare de mită. Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, stabilind termen de încercare pe o durată de 2 ani. (…) Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul loc. Bucureşti-Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă sau la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie Socială Sector 1 Bucureşti, pe o perioadă de 90 de zile. Atrage atenţia inculpatei că dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, respectiv dacă pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul săvârşeşte o nouă infracţiune, instanţa va revoca suspendarea şi dispune executarea pedepsei”, este decizia luată de instanța de fond.