Media

Cătălin Botezatu a fost la un pas de moarte. Viața i-a fost salvată de un bărbat în Constanța

În urmă cu ani de zile, Cătălin Botezatu trecea prin unul dintre cele mai grele momente din viața lui. Puțini sunt cei care știu că designer-ul a făcut un an de închisoare în Italia și câteva luni în România, iar această experiență l-a marcat profund. Clipele petrecute în detenție au fost atât de grele pentru Cătălin Botezatu încât acesta a vrut să își ia viața, însă planul i-a fost dejucat în ultima secundă de un coleg de celulă.

Acum mai bine de 25 de ani, Cătălin Botezatu spune că era victima unui complot, fapt ce l-a trimis pentru un an în spatele gratiilor. Detenția a fost una grea, mai ales pentru că designerul era văzut ca un deținut periculos și era tratat execrabil, ajungând chiar și la carceră. Toate acestea l-au adus pe Cătălin Botezatu în pragul de a cedat și a vrut să îți ia viața. Cum a fost salvat chiar înainte să facă gestul necugetat?

Cătălin Botezatu, la un pas de moarte

Cătălin Botezatu a vorbit despre una dintre cele mai negre perioade ale vieții sale, adică despre chinurile pe care le-a trăit în spatele gratiilor. Acesta a fost un an în închisoare, iar acolo viața sa a fost una foarte grea. Deși era învinuit pentru infracțiuni economice, designerul spune că era tratat ca un deținut extrem de periculos. Mai mult, acesta a ajuns chiar și la carceră, unde a fost chinuit și lăsată fără hrană.

Deși este un om puternic, chinurile închisorii l-au făcut pe Cătălin Botezatu să cedeze și l-au adus în punctul în care a vrut să se sinucidă. Creatorul de modă a făcut chiar și planul și după ce a făcut rost de suficiente pastile a vrut să le ia pe toate și să își pună capăt zilelor.

Însă, salvarea acestuia a venit chiar de la colegul de celulă, un bărbat din Constanța. Acesta i-a furat pastilele lui Cătălin Botezatu și l-a încurajat să meargă înainte și să reziste, pentru că mai are multe de demonstrat. Se pare că deținutul a avut dreptate, iar designerul a înflorit după ce a scăpat de problemele cu legea.

„Nu am vrut să mă vadă în halul în care eram, deși eram foarte puternic în interior. Am avut momente de slăbiciune în care am vrut să mă sinucid. Nu sunt ipocrit, dar, odată adus în România, am crezut că se va termina mai repede. În fiecare noapte eram scos să dau cu subsemnatul și mi se spunea că nu e adevărat.

Am ajuns și în carceră, în lanțuri cu apă, dezbrăcat. Nu a contat asta, dar am zis ok, dacă tot aceștia sunt la putere, n-am ce să fac. Tot de atunci nu pot să dorm fără pastile de somn. Am strâns timp de o săptămână toate pastilele de somn și într-o noapte am vrut să le iau pe toate, doar că, un hoț din Constanța a văzut ce făceam și în seara în care am vrut să fac asta, a luat pastilele și le-a aruncat. Când să le iau, nu le-am mai găsit.

Mi-a zis: «N-ai de ce. Tu ești cine ești, ai fost și probabil că vei fi un om care va avea multe de spus în țara asta. Pot să le iau eu, că sunt un hoț, iar dacă mor, nimeni nu știe de mine în țara asta». Am zis că așa e. Cred că l-am mai văzut o singură dată într-o poză. A fost ca un înger trimis așa de Dumnezeu care mi-a spus «n-ai voie să faci așa ceva». E bizar să îți salveze viața un hoț”, a povestit Cătălin Botezatu, în cadrul emisiunii În Oglindă.

Cătălin Botezatu, condamnat la închisoare

În urmă cu peste 25 de ani, Cătălin Botezatu era acuzat de bancrută frauduloasă și a ajuns în spatele gratiilor. Inițial, acesta și-a ispășit pedeapsa într-o închisoare de maximă siguranță din Italia, iar mai apoi a fost extrădat și închis în România, la Penitenciarul Rahova.

„Da, am făcut închisoare nevinovat. Am fost victima unui complot, al mafiei financiare. Am luat un singur credit de 500 de mii de dolari, pe care l-am garantat cu niște proprietăți enorme față de suma pe care o luasem. Nu i-am folosit. La momentul acela, atât eu cât și asociatul meu, aveam un imperiu în domeniul zootehnic și pentru că ne dezvoltam foarte rapid, oamenii de atunci au considerat că trebuie să ne închidă toate robinetele, inclusiv banii care veneau de afară, ca să ne forțeze să facem aceste credite.

Am luat acei bani, i-am garantat cu alte lucruri care însumau mult mai mult, după care banii i-am dat asociatului meu pentru a plăti aceste datorii către fermele noastre, pentru că mureau animalele de foame și asta era singura noastră soluție. Faptul că am plecat din țară, da, am plecat pentru că voiau să mă omoare la propriu”, a mai povestit Cătălin Botezatu.

0156
Adrian Vrauko
Adrian Vrauko este jurnalist cu 14 ani exeperiență în domeniul social și eveniment. Și-a început cariera la Realitatea TV, iar dupa ani de televizune a trecut în jurnalismul online și a lucrat pentru mai multe site-uri din top 10 BRAT. De asemeena a condus 5 ani un site de lifestyle feminim care era pe primul loc în topul accesărilor.

Comments are closed.