Știri

Reguli la bloc și casă 2024. E complet interzis în România. Tocmai s-au dublat amenzile

Reguli la bloc și casă 2024. Românii care locuiesc la bloc sau la casă se vor confrunta cu amenzi mult mai mari pentru anumite greșeli. Senatul a votat, în urmă cu puţin timp, un proiect de lege care prevede sancțiuni importante. Ce este interzis?

Reguli la bloc și casă 2024. Ascultarea muzicii la volum maxim, certurile și activitățile zgomotoase din locuințe în timpul orelor de liniște s-ar putea sancționa mai sever.

Potrivit unei propuneri legislative adoptate în Senat, amenzile pentru cei care tulbură liniștea vecinilor lor ar urma să fie dublate.

Prin urmare, cei care, spre exemplu, utilizează bormașina în afara orelor permise vor fi obligați să plătească cel puțin 1.000 de lei, față de 500 cât este în prezent. Mai mult, persoanele care găzduiesc în propria casă petreceri zgomotoase vor fi amendați cu cel puțin 4.000 de lei.

În ședința plenară de marți, Senatul a votat o propunere legislativă prin care se propune dublarea amenzilor pentru încălcarea normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

Conform proiectului de lege propus de senatorul independent Cosmin Poteraş, se consideră o infracțiune organizarea de evenimente festive și folosirea echipamentului audio la un nivel de intensitate care perturbă liniștea comunității.

De acum, acest lucru va fi valabil nu doar în zonele urbane, așa cum este specificat în legislația actuală, ci și în zonele rurale.

Conform Legii nr. 61/1991 în vigoare, se consideră contravenție:

„Organizarea de petreceri cu caracter privat şi utilizarea de aparatură muzicală la intensitate de natură a tulbura liniştea locuitorilor, în corturi, alte amenajări sau în spaţiu neacoperit, situate în perimetrul apropiat imobilelor cu destinaţia de locuinţe sau cu caracter social, în mediul urban”, potrivit legii actuale.

Noul proiect de lege elimină sintagma „în mediul urban”, măsura devenind deci valabilă la nivelul întregii țări.

În cadrul proiectului de lege, se propune încă o nouă modificare. Mai precis, acțiunile care perturbă liniștea locuitorilor/locatarilor vor fi sancționate și în cazul repetării lor într-un interval de 72 de ore, față de intervalul de 24 de ore stabilit în prezent de lege.

Conform justificării propunerii legislative, perturbarea liniștii publice a devenit o problemă tot mai frecventă ce afectează viața cotidiană a oamenilor.

„Zgomotul şi comportamentul deranjant sunt din ce în ce mai frecvente în locurile publice şi vecinătăţi. Oamenii sunt deranjaţi constant de petreceri zgomotoase, muzică puternică, sunete cauzate de lucrări sau alte activităţi care tulbură liniştea.

Din păcate, amenzile pentru tulburarea liniştii publice sunt prea mici pentru a descuraja astfel de comportamente. Creşterea amenzilor pentru tulburarea liniştii publice va aduce mai multe beneficii cetăţenilor dar şi autorităţilor publice”, a precizat Cosmin Poteraş în expunerea de motive.

Proiectul legislativ pentru modificarea și completarea Legii nr. 61/1991 referitoare la sancționarea faptelor de încălcare a normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice va fi supus dezbaterii Camerei Deputaților, organismul decizional în acest caz.

0210
Rozalia Despinescu
Experiență de 10 în presa din România. Reporter și redactor la o televiziune locală din Galați, iar după ce a descoperit presa online, a ocupat mai multe poziții la publicații online: redactor, social media manager, editor coordonator.

    Comments are closed.