Media

Andreea Tonciu regretă enorm ce a făcut, dar nu mai poate întorce ce s-a întâmplat: „Mi-am împins prietena de la etaj”

Andreea Tonciu face parte din categoria vedetelor care nu se sfiesc să împărtășească cu fanii lor tot felul povești despre ele. Bruneta este o fire dezinvoltă și spune lucrurilor pe nume. Astfel, aceasta a dezvăluit, recent, unul dintre episoadele din viața ei care a făcut-o să îi înghețe sângele în vene. Se pare că Andreea Tonciu și-a împins o prietenă de la etaj. Cum s-a întâmplat totul?

Recent, Andreea Tonciu și-a luat fanii prin surprindere cu o poveste destul de înfricoșătoare. În cadrul unei emisiuni, bruneta a făcut o dezvăluire neașteptată. A mărturisit că și-a împins o prietenă de la etaj, iar aceasta a căzut în gol. Istorisirea vedetei i-a lăsat pe mulți cu gura căscată.

Și-a împins prietena de la etaj

Andreea Tonciu a povestit cum era să îi distrugă viața unei bune prietene. Totul se întâmpla în copilăria brunetei. Aceasta se juca cu vecinii de bloc, iar una dintre prietenele sale i-a căzut victimă. Mai exact, copiii puneau în scenă o mică piesă de teatru, desprinsă din telenovele, iar Andreea Tonciu juca rolul personajului negativ.

Se pare că vedeta și-a intrat prea bine în rol, iar la finalul scenetei și-a împins prietena de la etaj. Fetița a căzut în gol de la etajul unu, însă, din fericire, nu a pățit nimic grav. Ei bine, deși a performat un rol incredibil, Andreea Tonciu nu a scăpat fără pedeapsă pentru gestul său și a primit o corecție ca la carte.

„Asta nu am spus-o nimănui. M-am jucat cu vecinele mele, eu am copilărit într-o casă naționalizată la Piața Unirii, iar în acea curte stăteau foarte multe familii și eram mulți copii acolo. Pe vremuri, erau telenovelele alea pe Acasă TV și fiecare copil ne alegeam câte un rol și eu eram rolul negativ, îmi plăcea să țip, să urlu, să fac ca toate alea.

M-am jucat și din greșeală am împins-o, fără să vreau, am împins-o pe o vecină, prietena mea, care a căzut de la etajul 1. Deci fără să vreau, deci la casele astea naționalizate urcai pe scări și aveau ca o gaură unde nu era nimic și nu știu cum am făcut că fără să vreau sau intenționat, nu-mi amintesc, am împins-o, bine că nu a pățit ceva copilul ală. Știi câtă bătaie mi-am luat atunci? Nu vrei să știi”, a povestit Andreea Tonciu, în cadrul emisiunii Oracolul Vedetelor.

Andreea Tonciu, un copil năzdrăvan

Andreea Tonciu pare că a fost un copil destul de năzdrăvan, căci întâmplarea povestită anterior nu a fost singura. Vedeta avea o atracție aparte pentru boacăne, iar prietena ei le suporta pe toate.

Vedeta a mai mărturisit că în cadrul altui joc a reușit să nenorocească superba podoabă capilară a vecinei sale. De data aceasta intrând în rolul unei coafeze, Andreea Tonciu a reușit să transforme un păr lung și frumos, într-o tunsoare scurtă, băiețească.

„Încă o fază super tare. Îmi plăcea să mă joc de-a coaforul, să fiu coafeză, și o luam pe vecina asta a mea, îi ziceam vino acasă la mine că sunt singură și ne jucăm de-a coaforul. Și ce crezi?

Avea un păr lung până la fund și am tuns-o băiețește. La un moment dat, am auzit sunând la ușă și zic: Aoleu, au venit?, o văd acum pe asta tunsă scurt, am luat tot părul și l-am băgat sub pat”, a mai spus Andreea Tonciu.

0192
Adrian Vrauko
Adrian Vrauko este jurnalist cu 14 ani exeperiență în domeniul social și eveniment. Și-a început cariera la Realitatea TV, iar dupa ani de televizune a trecut în jurnalismul online și a lucrat pentru mai multe site-uri din top 10 BRAT. De asemeena a condus 5 ani un site de lifestyle feminim care era pe primul loc în topul accesărilor.

Comments are closed.