Știri

Cum să dezgheți mai repede și eficient carnea tocată. Secretul vine de la bătrânii americani

Bunicile din Statele Unite ale Americii dețin secretul dezghețării cărnii tocate într-un timp record. Pe lângă faptul că timpul de preparare scade considerabil, aici se găsesc și cele mai delicioase rețete de burgeri.

Chiar și carnea tocată are secretele ei. Atunci când o cumpărăm, bine ar fi să o congelăm ambalată în porții de jumătate sau un kilogram. Este important ca în pungile alimentare în care este depozitată carnea să nu existe aer. Aceste manevre vor face ca produsul să fie decongelat mai rapid.

Cum să dezgheți mai repede și eficient carnea tocată

După ce carnea tocată este porționată în pungi alimentare, aceasta se va întinde pe toată suprafața pungii, cu un sucitor, făcând-o cât mai subțire. La final, se depozitează în congelator. În această formă, având o grosime mai mică și o suprafață mai mare, carnea tocată se va dezgheța mult mai repede, comparativ cu forma rotundă pe care mai toată lumea o alege de obicei.

Un alt truc interesant transmis de bunicile americane următoarelor generații este gătirea cărnii tocate direct în oală sau tigaie direct din congelator. Odată ce o parte este gătită, se înlătură de restul cărnii crude, iar asta se face până ce întreaga carne este gătită. Această metodă este preferabilă atunci când se gătesc paste cu carne tocată.

De asemenea, pentru o rețetă de carne tocată delicioasă, bunicile americane ne spun secretul. Primul lucru necesar este un foc puternic pentru a prăji carnea. Cu cât aceasta va fi rumenită mai bine, cu atât produsul final va fi mai gustos. Condimentele se vor adăuga în timpul gătirii cărnii pentru a avea timp să își elibereze aromele. Când carnea tocată a fost bine rumenită, se adaugă legumele preferate călite anterior într-o altă tigaie.

După ce carnea și legumele se întrepătrund, se poate adăuga puțin vin sau coniac pentru o potențare a gustului. Se mai lasă la gătit circa 20 de minute, până ce sosul este gata. Se orpește focul și se lasă la răcit, dar nu înainte de a adăuga câteva felii sau bucăți de roșii rpoaspete.

0246
Adrian Vrauko
Adrian Vrauko este jurnalist cu 14 ani exeperiență în domeniul social și eveniment. Și-a început cariera la Realitatea TV, iar dupa ani de televizune a trecut în jurnalismul online și a lucrat pentru mai multe site-uri din top 10 BRAT. De asemeena a condus 5 ani un site de lifestyle feminim care era pe primul loc în topul accesărilor.

Comments are closed.