Știri

Ce spune legea despre fereastra orientată spre curtea vecinilor. Mulți români nu cunosc aceste reguli

Ferestrele cu vedere spre casa vecinilor se numără printre principalele motive de conflict între persoanele care locuiesc la curte, însă legea este foarte clară în acest sens.

De multe ori, astfel de certuri între vecini se sfârșesc la tribunal, însă acestea pot fi evitate dacă sunt cunoscute regulile impuse prin lege.

Codul Civil face trimitere clar la fereastra orientată spre curtea vecinului, fiind nevoie să fie respectate mai multe reguli.

În primul rând, legea ne spune care este distanța permisă pentru ridicarea unei construcții față de linia de hotar, astfel:

„Orice construcții, lucrări sau plantații se pot face de către proprietarul fondului numai cu respectarea unei distanțe minime de 60 de cm față de linia de hotar, dacă nu se prevede altfel prin lege sau prin regulamentul de urbanism, astfel încât să nu se aducă atingere drepturilor proprietarului vecin.

Orice derogare de la distanța minimă se poate face prin acordul părților exprimat printr-un înscris autentic”, se menționează în Articolul 612, din Codul Civil.

Referitor la fereastra sau deschiderea în zidul comun, legea menționează următoarele:

„Nu este permis să se facă fereastră sau deschidere în zidul comun decât cu acordul proprietarilor”, potrivit Articolului 614, din Codul Civil.

De asemenea, sunt prevăzute anumite reguli și pentru fereastra de vedere sau de lumină, astfel:

„(1) Este obligatorie păstrarea unei distanțe de cel puțin 2 metri între fondul, îngrădit sau neîngrădit, aparținând proprietarului vecin și fereastra pentru vedere, balconul ori alte asemenea lucrări ce ar fi orientate către acest fond.

(2) Fereastra pentru vedere, balconul ori alte asemenea lucrări neparalele cu linia de hotar spre fondul învecinat sunt interzise la o distanță mai mică de un metru.

(3) Distanța se calculează de la punctul cel mai apropiat de linia de hotar, existent pe fața zidului în care s-a deschis vederea sau, după caz, pe linia exterioară a balconului, până la linia de hotar.

Distanța, și în cazul lucrărilor neparalele, se măsoară tot perpendicular, de la punctul cel mai apropiat al lucrării de linia de hotar și până la această linie”, menționează Articolul 615, din Codul Civil.

Totuși, în lege se atrage atenția asupra situației în care proprietarul își poate deschide ferestre, fără limită de distanță, anume:

„Dispozițiile art. 615 nu exclud dreptul proprietarului de a-și deschide, fără limită de distanță, ferestre de lumină dacă sunt astfel construite încât să împiedice vederea spre fondul învecinat”, este precizat în Articolul 616, din Codul Civil.

0230
Rozalia Despinescu
Experiență de 10 în presa din România. Reporter și redactor la o televiziune locală din Galați, iar după ce a descoperit presa online, a ocupat mai multe poziții la publicații online: redactor, social media manager, editor coordonator.

    Comments are closed.