Știri

Pensia de urmaș în 2024. Cine o poate primi și care sunt condițiile de eligibilitate

Pensia de urmaș în 2024. Cine o poate solicita și care care este cuantumul stabilit.

Pensia de urmaș este reprezentată de o sumă lunară pe care soțul care rămâne în viața o poate primi în cazul în care se confirmă a fi eligibil cu toate condițiile impuse.

Suma alocată este reprezentată de un anumit procent raportat la pensia pe care a primit-o sau ar fi primit-o soțul decedat și este, de asemenea, acordată de aceeași autoritate care a acordat-o sau care ar fi trebuit să o acorde.

Potrivit CNPP, pentru a obține o astfel de pensie, cel care o dorește trebuie să se asigure că se încadrează într-una dintre situațiile următoare:

la împlinirea vârstei standard de pensionare, pe tot timpul vieţii, dacă durata căsătoriei a fost de 15 ani sau de cel puţin 10 ani;
indiferent de vârstă, pe perioada în care este invalid de gradul I sau II, dacă durata căsătoriei a fost de cel puţin 1 an;
indiferent de vârstă şi de durata căsătoriei, dacă decesul soţului susţinător s-a produs ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale şi dacă nu realizează venituri lunare dintr-o activitate profesională pentru care asigurarea este obligatorie sau dacă acestea sunt mai mici de 35% din câştigul salarial mediu brut;
indiferent de vârstă şi de durata căsătoriei, pe o perioadă de 6 luni de la data decesului, dacă în această perioadă nu realizează venituri lunare dintr-o activitate profesională pentru care asigurarea este obligatorie sau dacă acestea sunt mai mici de 35% din câştigul salarial mediu brut;
soţul supravieţuitor care are în îngrijire, la data decesului susţinătorului, unul sau mai mulţi copii în vârstă de până la 7 ani, în perioadele în care nu realizează venituri lunare dintr-o activitate profesională pentru care asigurarea este obligatorie sau dacă acestea sunt mai mici de 35% din câştigul salarial mediu brut – până la data împlinirii de către ultimul copil a vârstei de 7 ani.

Încă din 1 ianuarie 2011, copiii care sunt beneficiarii unei pensii de urmaș pot cumula pensia cu alte venituri care provin din situații pentru care au o asigurare obligatorie.

Extistă câteva reguli care se aplică pentru copiii care pot beneficia de pensia de urmaș. Printre acestea regăsim:

copiii să aibă maxim 16 ani;
copiii să aibă maxim 26 de ani și să își continue studiile într-o instituție de învățământ, pensia fiind acordată până la terminarea studiilor;
copiii să fie invalizi de orice grad, dar dacă invaliditatea s-a ivit până la vârsta de 16 ani și, respectiv 26 de ani.
Este important de știut faptul că la împlinirea vârsta de 16 ani, copiii trebuie să prezinte obligatoriu adeverință școlară.

De asemenea, copiii trebuie să prezinte o adeverință care să evidențieze faptul că urmează cursurile anului școlar în curs.

Conform CNPP, pensia de urmaș poate fi obținută de către copiii persoanei decedate și de către soțul acesteia doar în cazul în care persoana decedată era pensionară sau îndeplinea condițiile pentru obținerea unei pensii.

Acest cuantum se realizează în funcție de numărul urmașilor care sunt îndreptățiți.

Astfel că:

Pentru un urmaș este stabilit un procent de 50%.
Pentru doi urmași este stabilit un procent de 75%.
Pentru trei sau mai mulți urmași este stabilit un procent de 100%.

0251
Furtună Cristiana
Experiență de 10 în presa din România. Reporter și redactor la o televiziune locală din Galați, iar după ce a descoperit presa online, a ocupat mai multe poziții la publicații online: redactor, social media manager, editor coordonator.

    Comments are closed.