Știri

S-a aflat adevărul despre carnea de pasăre din România. Unul dintre marii producători a spus totul pe față

Producătorii de carne de pui reacționează în scandalul iscat de președintele ANPC, Horia Constantinescu. Acesta spunea că această tactică înșelătoare este un pericol pentru sănătate. Ce spun producătorii?

Controversa privind carnea de pui colorată artificial din supermarketuri a ajuns în atenția producătorilor de carne. Un producător din Iași a venit cu o explicație în acest sens, subliniind că aspectul galben al puilor este rezultatul unor cerințe de marketing și nu al unor practici toxice sau înșelătoare.

Potrivit unui producător local, prezentarea alimentelor în magazine este strâns legată de cerințele pieței, iar dorința ca această carne de pui să aibă un aspect bio de țară este o tactică rezultată din necesitățile de marketing. Acesta a explicat că utilizarea substanțelor naturale, cum ar fi bulionul, praful de gălbenele sau betacarotenul, pentru a obține puii galbeni, nu reprezintă o amenințare pentru sănătatea umană.

„Nu este toxic! Nu are impact asupra sănătății omului (…). Dacă marketingul cere pui galbeni, atunci li se oferă pui galbeni. Nu este nicio înșelătorie a populației sau a consumatorului în practica de a administra în hrana găinilor ouătoare sau a puilor de carne diferite substanțe sau aditivi furajeri”, a declarat producătorul pentru Ziarul de Iași.

Producătorul a mai adăugat că unele practici comerciale, precum adăugarea de bulion în hrana găinilor, sunt folosite încă din anii ’70-’80, când România exporta ouă către URSS. El a subliniat că aceste practici sunt obișnuite și că nu există nicio problemă de sănătate asociată cu ele.

„La noi, la fermă, există nişte bazine de zeci de tone, din anii ’80, în care se administra bulion în hrana găinilor ouătoare, pentru a se obține un ou cu un gălbenuș intens colorat în galben”, a mai declarat producătorul din Iaşi.

În ceea ce privește ideea susținută de unii privind puii vopsiți, producătorul spune că „nu există decât în mintea unor oameni, care nu au expertiză, să spună asemenea elucubrații”.

Amintim că, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu, a avertizat miercuri asupra comercializării unor pui de găină „îngălbeniţi” pentru a părea mai sănătoşi, precizând că va informa toate instituţiile ce pot verifica cum s-a ajuns în această situaţie.

El spunea că „ne confruntăm cu un atentat serios la siguranţa fiecăruia dintre noi” din cauza acestor pui îngălbeniți, „împănați cu tulpini de salmonella periculoase”.

Pe de altă parte, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Dănuţ Păle, a subliniat că ieşirile din spaţiul public referitoare la siguranţa produselor alimentare fără a aştepta analizele de la laboratoare autorizate nu fac decât să creeze o problemă atât autorităţilor, cât şi consumatorilor şi industriei de creştere a păsărilor din România.

La rândul său, ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a susținut că fermierii români produc carne de pui de calitate, iar 40% din aceasta se duce în Franţa, ceea ce înseamnă că este de calitate.

El a adăugat că, în opinia sa, instituţiile abilitate de control implicate ar trebui să prezinte în spaţiul public certificatul şi rezultatele analizelor pe care le-au făcut în laboratoare pentru acest tip de pui.

0289
Rozalia Despinescu
Experiență de 10 în presa din România. Reporter și redactor la o televiziune locală din Galați, iar după ce a descoperit presa online, a ocupat mai multe poziții la publicații online: redactor, social media manager, editor coordonator.

    Comments are closed.