Știri

Cât câştigă un angajat la Poştei Române după 30 de ani de muncă: „Suntem săracii României”

Angajaţi ai Poştei Române, aflaţi de luni în grevă generală din cauza salariilor mici – transmit individual scrisori către liderii coaliţiei de guvernare prin care anunţă că au un salariu lunar de 2.100 de lei net şi menţionează că le-a ajuns cuţitul la os. În scrisoare mai arată că angajaţii Poştei sunt săracii României şi lucrurile nu mai pot continua aşa.

Reprezentanţii Blocului Naţional Sindical au anunţat că în cadrul unei campanii fără precedent, angajaţii Poştei Române, aflaţi în grevă generală, vor trimite mii de scrisori către Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, liderii coaliţiei de guvernare, pentru a le atrage atenţia cu privire la salariile pe care le au, relatează news.ro.

O astfel de scrisoare este semnată de un angajat al Poştei Române care lucrează la companie de 30 de ani şi are un salariu de 2.100 de lei net.

Sătuli de salariile prea mici

“Mă număr printre lucrătorii de la Poştă, care batem ţara în lung şi în lat, indiferent de vreme, care avem grijă ca pensiile şi ajutoarele sociale să ajungă la timp şi în siguranţă la milioane de cetăţeni şi avem, de fiecare dată, o vorbă bună şi un zâmbet pentru persoanele în vârstă, uită-te de copii şi nepoţii lor. Poate aţi uitat că în pandemie ne-am făcut treaba, cu toate că, pentru munca noastră şi pentru riscurile la care am fost supuşi, bani în plus nu am primit. Noi n-am primit nici măcar un mulţumesc din partea autorităţilor acestei ţări. Însă, nu ne-am dat bătuţi şi ne-am dus mai departe misiunea noastră esenţială: am continuat să livrăm, să fim acolo pentru cei care depind de serviciile noastre”, se arată în scrisoare.

El a afirmă că angajaţii Poştei sunt săracii României şi lucrurile nu mai pot continua aşa.

“Stimaţi domni, ne-a ajuns cuţitul la os. Suntem săracii României. Lucrurile nu mai pot continua aşa. Ne-am asumat, odată cu semnătura pentru greva din Poşta Română, să renunţăm la o sută şi ceva de lei pentru fiecare zi în care vom lupta ca noi şi familiile noastre să aibă un trai decent. Aşadar, masa noastră de Paşte, care oricum era modestă, va fi una şi mai săracă. Vouă vă pasă? Se pare că nu. Acum sunteţi sus, sunteţi puternici şi nu vă interesează decât să rămâneţi cât mai mult acolo, în funcţii înalte”, a mai afirmat angajatul Poştei Române.

„O să ocolesc cu grijă numele voastre”
El a mai precizat că la alegerile din acest an probabil va vota astfel încât să dea şi altora şansa să conducă România.

“Uitaţi însă un lucru: sunteţi acolo pentru că eu v-am dat această putere, în urmă cu patru ani, când am mers la vot. Anul acesta este rândul meu să împart din nou această putere. Înainte de toate, o să mă gândesc dacă mai merită să merg la vot. Dacă va mai merita, poate că o să merg să pun mâna pe blestemata aia de ştampilă, să ocolesc cu grijă numele voastre şi cele ale tovarăşilor voştri şi să dau altora şansa, pentru următorii patru ani, să conducă această ţară. Poate pentru ei o să însemn ceva în anii ce vor urma. Nicule, Marcele, vă pasă? Încă mai aveţi timp să arataţi acest lucru mie şi colegilor mei din Compania Naţională Poşta Română”, se mai precizează în scrisoare.

0142
Adrian Vrauko
Adrian Vrauko este jurnalist cu 14 ani exeperiență în domeniul social și eveniment. Și-a început cariera la Realitatea TV, iar dupa ani de televizune a trecut în jurnalismul online și a lucrat pentru mai multe site-uri din top 10 BRAT. De asemeena a condus 5 ani un site de lifestyle feminim care era pe primul loc în topul accesărilor.

Comments are closed.