Media

Doliu în presa din România! O jurnalistă a murit subit, la doar 46 de ani

Ana Maria Rebegia, directorul ziarului Ceahlăul, din Piatra Neamţ, a murit subit, la vârsta de doar 46 de ani.

„Ne este greu să găsim cuvintele potrivite acum când am aflat că Ana Maria ne-a părăsit pentru totdeauna la doar 46 de ani.

O lumânare aprinsă şi gândurile noastre sunt alături de familie. Sincere condoleanţe!

În după-amiaza zilei de 30 martie, a încetat din viață Ana Maria Rebegia, directoarea ziarului Ceahlăul.

Există refuzul de a crede că la 46 de ani un om atât de activ și de inimos poate pleca atât de fulgerător.

Cauza cea mai probabilă ar fi un accident vascular. Ana era de ani de zile într-o luptă contra cronometru în a ține pe piață ziarul Ceahlăul, zi și noapte preocupată de cum să nu abdice.

Nici nu mi-o amintesc decât muncind, întrebându-se cum să rezolve problemele care se adunau și se tot adunau, toate pe umerii ei.

Ieri, când am văzut-o pentru ultima oară, își punea aceeași întrebare, ce să mai facă!!!

„Nu știu ce să mai fac, unde să mă mai duc!”

Acolo unde te-ai dus atât de repede, să-ți fie eternitatea lumină, Ană dragă!”, este mesajul transmis de o colegă a ei, potrivit ziarulceahlaul.ro.

Ana Maria Rebegia s-a stins din viață din cauza unui infarct miocardic.

Inima ei a cedat fără ca înainte să manifeste vreun simptom vizibil, care s-o fi pus în alertă.

0243
Adrian Vrauko
Adrian Vrauko este jurnalist cu 14 ani exeperiență în domeniul social și eveniment. Și-a început cariera la Realitatea TV, iar dupa ani de televizune a trecut în jurnalismul online și a lucrat pentru mai multe site-uri din top 10 BRAT. De asemeena a condus 5 ani un site de lifestyle feminim care era pe primul loc în topul accesărilor.

Comments are closed.