Magazin

Rugăciune puternică pentru iertarea păcatelor! De ce trebuie rostită în Postul Paştelui înainte de culcare

Postul Paștelui este unul dintre cele mai lungi și grele posturi din an. Acesta durează 48 de zile și are rolul de a-i pregăti pe credincioși pentru Învierea Domnului.

Rugăciune pentru iertarea păcatelor! In postul Pastelui nu se consuma carne sau lactate. De asemenea, credinciosi trebuie sa-ti tina in frau gandurile necurate si poftele. Nu este bine sa faci petreceri, fapte rele sau sa vorbesti de rau pe cineva.

Postul Pastelui presupune curatenie trupeasca si sufleteasca.

Postul Pastelui este un indemn spre spiritualitate, milostenie, lecturi din Biblie si alte carti duhovnicesti. Credinciosii trebuie sa se spovedeasca in timpul Postului Mare pentru a se pregati pentru Impartasanie.

Mai mult, preoții spun că postul este o perioadă în care credincioșii pot să se pocăiască pentru păcatele săvârșite de-a lungul timpului și să se roage pentru iertare.

Astfel, românii care țin post trebuie să știe că există o rugăciune pe care trebuie să o rostească în Postul Paștelui dacă vor ca Dumnezeu să le ierte păcatele. Este vorba despre rugăciunea de pocăință a regelui Manase, o rugăciune extrem de profundă care poate avea puteri inimaginabile dacă este rostită din toată inima.

”Doamne Atotțiitorule, Dumne­zeul părinților noștri, al lui Avraam, al lui Isaac și al lui Iacov și al seminției lor celei drepte, Cel ce ai făcut cerul și pământul cu toată podoaba lor, Care ai legat marea cu cuvântul po­runcii Tale, Care ai încuiat adâncul și l-ai pecetluit cu numele Tău cel temut și slăvit, înaintea Căruia toate se tem și tremură din pricina atotputerniciei Tale; pentru că nimeni nu poate să stea înain­tea strălucirii slavei Tale și ne­su­ferită este mânia urgiei Tale asupra celor păcătoși.

Nemăsurată și neajunsă este și mila făgăduinței Tale, căci Tu ești Dom­nul cel Preaînalt, bun, îndelung-răb­­dător și mult-milostiv, Căruia Îi pare rău de răutățile oamenilor.

Tu, Doamne, după mulțimea bună­­­tății Tale, ai făgăduit pocăință și ier­tare celor ce Ți-au greșit și după mul­­­ți­mea îndurărilor Tale ai hotărât po­că­ință păcătoșilor, spre mântuire. Așadar Tu, Doamne, Dumnezeul celor drepți, n-ai pus pocăință pentru cei drepți: pentru Avraam și Isaac și Iacov, care nu Ți-au greșit Ție, ci ai pus pocăință mie, păcătosului, pen­tru că am păcă­tuit mai mult decât nisipul mării. Multe sunt fărăde­le­gile mele și nu sunt vrednic a căuta și a privi la înălțimea ce­rului, din pricina mulțimii nedreptă­ților mele. Strâns sunt eu cu multe că­tușe, încât nu pot să-mi ridic capul și nu am nici loc de odihnă, pentru că Te-am mâniat și rău am făcut înaintea Ta; n-am împlinit voia Ta, nici am păzit poruncile Tale, ci fapte urâte am fă­cut, înmulțindu-mi smintelile.

Dar acum îmi plec genunchii ini­mii, rugând bunătatea Ta și zicând: Am pă­cătuit, Doamne, am păcătuit și fărăde­legile mele eu le cunosc; însă tot eu cer, rugându-Te: iartă-mă, Doamne, iartă-mă și nu mă pierde din pricina fără­delegilor mele, și nici nu mă osândi la întuneric sub pă­mânt, căci Tu ești, Dumnezeule, Dumne­zeul celor ce se pocăiesc. Arată-Ți peste mine bunăta­tea, mântuiește-mă pe mine, nevredni­cul, după mare mila Ta și Te voi prea­slăvi în toate zilele vieții mele; căci pe Tine Te slăvesc toate puterile cerești și a Ta este slava în vecii vecilor. Amin.”

0101
Adrian Vrauko
Adrian Vrauko este jurnalist cu 14 ani exeperiență în domeniul social și eveniment. Și-a început cariera la Realitatea TV, iar dupa ani de televizune a trecut în jurnalismul online și a lucrat pentru mai multe site-uri din top 10 BRAT. De asemeena a condus 5 ani un site de lifestyle feminim care era pe primul loc în topul accesărilor.

Comments are closed.