Știri

Premieră în România! A fost deschis primul magazin fără casă de marcat: „M-aș uitat foarte atent”

O premieră cu totul neașteptată a avut loc în țara noastră. Primul magazin fără case de marcat a fost deschis în România, iar banii sunt retrași de la cumpărători direct de pe card, atunci când părăsesc magazinul. Cu toate acestea, nu toată lumea este convinsă de acest nou model de magazin.

Un magazin cu totul neobișnuit a fost deschis în țara noastră. Casele de marcat, despre care cu toții am spune că sunt o parte integrală în orice fel de magazin, sunt complet absente din acesta. În schimb, cei care doresc să își facă cumpărăturile în acest loc trebuie să aibă instalată o aplicație a retailer-ului pe telefonul mobil, înainte de a sosi la magazin. Odată ajunși aici, cumpărătorii sunt nevoiți să scaneze un cod QR, iar apoi își pot alege produsele dorite.

Orice produs ales de cumpărători este cântărit pe raft, iar dacă ne dorim să îl returnăm, el trebuie pus exact în locul de unde a fost luat. Apoi, odată ce am terminat cumpărăturile, putem ieși fără probleme din magazin, iar banii sunt extrași automat de pe cardul nostru. Acest concept ar avea ca efect eliminarea cozilor de la casele de marcat, iar oameni își pot termina cumpărăturile mult mai rapid.

Magazin fără case de marcat deschis în România

Cu toate acestea, nu toată lumea este încrezătoare în acest nou concept. Omul de afaceri Cornel Tăbăcaru a spus că deja a remarcat două probleme cu acest tip de plată. În primul rând, acesta spune că returnatul produselor în locul precis de pe raft poate fi o problemă.

„Eu, de regulă o iau, și o las prin magazin că sunt băieții ăia pe acolo, care le iau, le așează. Să mă duc să o pun înapoi exact de unde am luat-o? Nu! Eu nu”, a spus acesta, conform Antena 3 CNN.

„A doua problemă pe care am văzut-o e că omul a ieșit afară, s-a uitat pe nota de plată din telefon, unde banii au și dispărut și a zis n-am luat eu ienibahar, uite aici coșul că n-am luat. Că l-o fi băgat în buzunar între timp, e treaba lui, și cheamă securitatea și îi arată coșul și vede că nu e nimic”, a mai explicat acesta.

De asemenea, Bogdan Nica, fost șef al ANPC, a spus că, în opinia lui, această practică este una abuzivă. „Dacă aș fi acum șef la ANPC m-aș uita foarte atent. Mi se pare totuși o practică comercială abuzivă”, a spus acesta, conform sursei.

0129
Adrian Vrauko
Adrian Vrauko este jurnalist cu 14 ani exeperiență în domeniul social și eveniment. Și-a început cariera la Realitatea TV, iar dupa ani de televizune a trecut în jurnalismul online și a lucrat pentru mai multe site-uri din top 10 BRAT. De asemeena a condus 5 ani un site de lifestyle feminim care era pe primul loc în topul accesărilor.

Comments are closed.