Media

Cine e îndrăgitul artist român, care a devenit cerșetor: „Norocul meu știi care-i? Că nu mai am mult de trăit. Îmi ajung bănuții pe care-i mai strâng din ce îmi dă lumea”

Un bătrân care cânta la nai, într-o zonă foarte cunoscută a orașului Iași, s-a descoperit că, de fapt, e un artist, care i-a bucurat pe mulți români cu muzica sa, în anii tinereții.

Jurnaliștii de la BZI au aflat că bătrânul este, de fapt, Paul Gherman, acum în vârstă de 86 de ani. El este un cunoscut muzician din Iași. El le-a povestit jurnaliștilor că muzica a fost marea pasiune a vieții sale și că a învățat să cânte la mai multe instrumente, dar că naiul rămâne preferatul său.

Paul Gherman le-a spus jurnaliștilor că nu cântă neapărat pentru bani, ci pentru a-și aminti de vremurile în care era sufletul petrecerilor.

Mărturia emoționantă făcută de Paul Gherman

Acum, la bătrânețe, se confruntă cu mai multe probleme de sănătate și dureri mari, dar nu se plâng și le mulțumește de sute de ori celor care-i întind o mână de ajutor.

„Norocul meu știi care-i? Că nu mai am mult de trăit, așa că îmi ajung bănuții pe care-i mai strâng din ce îmi dă lumea. Am 86 de ani, n-am niciun dinte, la ochiul drept am cataractă, la urechea stângă am timpan din plastic, am un umăr, o mână și un picior rupt, deci aș putea spune că sunt făcut din bucăți. Dar la vârsta mea încă mă mai țin”, a spus bătrânul.

„Știi care-i treaba cu muzicanții? Noi am tras în piept statul și el ne-a tras în piept cu pensia”
Artistul a mărturist că a cântat mult la nunți și recunoaște că nu a plătit la stat din acei bani pe care i-a strâns. Acum, se luptă cu sărăcia, dar nu a renunțat la marea lui pasiune.

„Nașa mea de botez m-a sfătuit să mă duc la o școală de meserii, dar eu am ales conservatorul, pentru că știam că pot mai mult. Am făcut bani la viața mea din muzică, cu acordeon, saxofon și clarinet.

Mi-am cumpărat casă cu banii făcuți la nunți și nu am dat nimic la stat. Știi care-i treaba cu muzicanții? Noi am tras în piept statul și el ne-a tras în piept cu pensia, deci pot să spun că suntem chit.

Cu toate astea, am o pensie frumușică, cu care mă descurc, așa că nu am motive să mă plâng, în comparație cu majoritatea dintre colegii mei care au murit înainte să prindă pensia.

Am făcut și școală la viața mea, am terminat conservatorul, deci am fost muzicant cu diplomă și de asta mai vin aici din când în când, vreau să mai aud cum suna tinerețea mea și să-mi aduc aminte de vremurile bune, când singura mea problema era că aveam prea multe petreceri”, a mai mărturisit Paul Gherman.

072
Adrian Vrauko
Adrian Vrauko este jurnalist cu 14 ani exeperiență în domeniul social și eveniment. Și-a început cariera la Realitatea TV, iar dupa ani de televizune a trecut în jurnalismul online și a lucrat pentru mai multe site-uri din top 10 BRAT. De asemeena a condus 5 ani un site de lifestyle feminim care era pe primul loc în topul accesărilor.

Comments are closed.