Știri

Ce pățesc cei care nu merg la slujba de Înviere

Sâmbăta Mare reprezintă ultima zi din Postul Pastelui si din Saptamana Patimilor. Pe lângă pregătirile pentru preparatele tradiționale, românii respectă mai multe tradiții specifice acestei sărbători în care este amintită biruința asupra morții.

În fiecare an, creștinii din întreaga lume se adună pentru a celebra Învierea Domnului Isus Hristos. Este un moment de bucurie, speranță și renaștere spirituală, în care credincioșii se reunesc în lăcașurile de cult pentru a marca această sărbătoare semnificativă. Totuși, pentru unii, tentația de a evita participarea la slujba de Înviere poate avea consecințe neașteptate și adânci.

Unul dintre cele mai evidente aspecte este legat de conexiunea spirituală pierdută. Slujba de Înviere este un moment de comuniune și reflectare asupra credinței creștine, iar absența de la acest eveniment poate duce la un sentiment de izolare spirituală. Cei care aleg să nu participe riscă să piardă oportunitatea de a se conecta cu ceilalți credincioși și de a experimenta energia și bucuria colectivă a sărbătorii.

În plus, există și aspecte sociale și culturale de luat în considerare. În multe comunități, participarea la slujba de Înviere este văzută ca o tradiție și o expresie a identității religioase. Lipsa de la acest eveniment poate duce la critici sau judecăți din partea celor din jur și poate afecta relațiile sociale și comunitare.

Pe plan personal, absența de la slujba de Înviere poate avea repercusiuni emoționale și psihologice. Pentru mulți, această sărbătoare reprezintă un moment de reflecție și reînnoire spirituală, iar absența de la acest eveniment poate crea un sentiment de gol interior și de pierdere a direcției spirituale.

Într-o lume agitată și plină de provocări, slujba de Înviere oferă o ocazie unică de a regăsi pacea interioară și de a găsi sens într-o lume tumultoasă. Cei care aleg să nu participe riscă să piardă această oportunitate valoroasă de a se reconecta cu esența credinței lor și de a experimenta bucuria și speranța aduse de Învierea Domnului.

În concluzie, absența de la slujba de Înviere poate avea consecințe profunde și neașteptate, care afectează nu doar relația cu Dumnezeu, ci și conexiunea socială și bunăstarea emoțională. Într-o lume în care credința și spiritualitatea sunt adesea puse la încercare, sărbătorirea Învierii Domnului reprezintă un moment de lumină și speranță care merită să fie experimentat și împărtășit alături de ceilalți credincioși.

Înaintea slujbei de Înviere, femeile pregătesc un coș cu mâncare, care trebuie să conțină: un prosop curat, o lumânare albă, ouă roșii, cozonac, pască, drob, zahăr, făina, ulei, câțiva căței de usturoi și o ramură de busuioc, pe care le acoperă cu un ștergar curat și frumos, în semn de mândrie personală. După pregătire, coșul este dus la biserică pentru a fi sfințit.

Ce transmite tradiția

Deoarece în ziua de Înviere hainele se schimba cu altele noi, albe, se spune ca de Paști femeile trebuie să aibă măcar o cămașă nouă, iar bărbații măcar o pălărie.

În Sâmbăta Mare, dimineața, copiii și adulții merg, îmbrăcați în haine noi, la biserica pentru a se spovedi și împărtăși. Tradiția mai spune că este bine ca lumânarea de la Înviere să nu fie stinsă pănă acasă, unde, creștinii obișnuiesc să înconjoare casa de trei ori pentru a-l îndepărta pe cel rău.

De asemenea, în noaptea de Sâmbăta Mare nu se doarme. În această noapte, cerurile se deschid și Domnul vede înăuntrul ființelor, asa că dorințele fiecăruia sunt mai ușor de îndeplinit. Tradiția spune că cel mai bun moment pentru formularea dorințelor este când bat clopotele de Înviere. Tradiția adaugă că este bine sa pui mâna pe sare, pentru că iți vor asuda mâinile la vară.

“Daca nu crezi in invierea Domnului nu crezi in nimic”

Iubitii mei fii sufletesti
Nimeni nu L-a vazut pe Iisus inviind, dar multi au fost cei care L-au vazut inviat. Faptul in sine al invierii nu a avut martori. El s-a petrecut in intimitatea mormantului, fara ca vreun ochi omenesc sa fi avut acces la singura minune pe care Domnul si-o anuntase in repetate randuri, dar careia nimeni nu-i daduse crezare. (…)

Iubitii mei fii sufletesti,
Din toate acestea se desprinde faptul ca invierea Domnului nu era expresia unei prezente, ci, dimpotriva, a unei absente. Icoana de tip occidental care-L infatiseaza pe Iisus usor inaltat deasupra mormantului, cu steagul biruintei in mana, nu are nimic de-a face cu realitatea. Piatra rasturnata de pe mormant nu avusese menirea de a deschide calea Celui inviat, ci de a arata ca El nu mai este acolo. Icoana ortodoxa este aceea care-L infatiseaza pe Iisus cel inviat pogorandu-se la iad si eliberandu-i pe stramosii Adam si Eva, care Il asteptau laolalta cu dreptii Vechiului Testament. Aceasta, insa, se petrecea, jos, sub pamant. Deasupra, mormantul gol.
Dar daca, iubitii mei, din acest gol s-a nascut credinta in adevarul invierii, tot din el s-a nascut si minciuna care i se va opune. (…)
Inca nu s-a potolit ecoul blasfemiator al romanului „Codul lui Da Vinci”, nici cel provocat de „Evanghelia lui Iuda”, ca a si izbucnit „senzationala” stire despre descoperirea unor sicrie din preajma Ierusalimului, care ar contine, nici mai mult si nici mai putin decat osemintele lui Iisus si ale familiei sale (prin „familie” intelegandu-se sotia, rude apropiate, si chiar un fiu cu numele… Iuda!) Nu a contat faptul ca chiar o seama de specialisti evrei au denuntat falsul, ca nu exista probe in favoarea a ceea ce se numeste „o descoperire epocala”, ca totul nu este altceva decat o inventie menita, pe de o parte, sa aduca foarte multi bani (ca si cartea lui Dan Brown, de altfel) si, pe de alta, sa produca un cutremur in constiintele binecredinciosilor crestini. (…)
Or, temeiul credintei noastre, dragii mei, este tocmai invierea lui Hristos. Aici bate dusmanul. Toate celelalte, cum ca Iisus a fost un om obisnuit, cu nevasta, cu copii si cu urmasi care traiesc si astazi, toate acestea nu sunt decat invelisurile unui singur scop, acela de a le inocula crestinilor ideea ca Omul Iisus nu a fost si Dumnezeu si ca, prin urmare, a murit (fie si pe cruce!), dar nu a inviat. Totul, pornind de la refuzul de a admite ca in Ierusalim exista un mormant din care Mortul a disparut fara urma, lasandu-l gol. Acest „vid dumnezeiesc” este astazi piatra de scandal a rationalismului postmodernist pe care-l traim.(…)
si atunci, iubitii mei, de ce l-as crede eu mai mult pe Dan Brown, autorul talentat al unui roman politist, si nu l-as crede pe Sfantul Apostol Petru, cel care marturisea in casa lui Corneliu Sutasul ca: noi, apostolii, suntem martorii faptelor si cuvintelor lui Iisus, „noi, cei ce am mancat si am baut cu El dupa ce a inviat din morti”? De ce l-as crede eu mai mult pe fictivul „Evanghelist Iuda” si nu l-as crede pe Sfantul Evanghelist Ioan, cel care cu pana lui marturiseste ca, impreuna cu Petru, a vazut giulgiurile goale si a crezut in invierea lui Iisus? De ce l-as crede eu mai mult pe Cameron si montajele lui artificiale asupra „senzationalelor” sicrie si nu l-as crede pe Sfantul Evanghelist Luca, istoric de rigoare stiintifica, a carui opera „Faptele Apostolilor” a infruntat, timp de doua milenii, toate analizele critice posibile? De ce i-as crede eu pe toti impostorii, pe toti aventurierii culturali, pe toti veleitarii gloriilor spectaculare, pe toti samsarii vanzatori de cele sfinte, pe toti falsificatorii de documente si nu l-as crede pe Sfantul Pavel, apostolul prin excelenta al credintei in inviere? (…)
–”Saule, Saule, de ce Ma prigonesti?” – „Cine esti, Doamne?”
–”Eu sunt Iisus, Cel pe care tu Il prigonesti”. Acesta a fost scurtul dialog prin care Saul a devenit Pavel, prigonitorul a devenit apostol, calaul a devenit martir. Minunea de pe drumul Damascului inaugureaza uriasa opera de transformare a omului prin Biserica lui Hristos.
In legatura cu acest dialog, Parintele Gala Galaction, cunoscutul profesor si scriitor, a emis o interpretare care, cred eu, trebuie retinuta si cunoscuta. El afirma ca verbul ebraic, tradus de obicei cu „a prigoni”, poate fi tradus cu „a cauta”, ceea ce mie mi se pare plauzibil, de vreme ce prigonirea cuiva nu este o simpla persecutie, ci presupune un vinovat absent, care trebuie mai intai urmarit, identificat, cercetat si denuntat. Or, tocmai acesta era cazul pe care procurorul Saul trebuia sa-l rezolve. (…)
Asadar, teza Parintelui Galaction arunca o lumina noua asupra lecturii si interpretarii scurtului dialog de pe drumul Damascului: –”Saule, Saule, de ce Ma cauti?” – „Cine esti, Doamne?”
– „Eu sunt Iisus, Cel pe care tu Il cauti”.
E limpede: Saul Il cauta pe Iisus in intunericul unui mormant, iar Acesta i Se descoperea in lumina invierii. (…)
Pavel, fostul Saul, va deveni apostolul prin excelenta al doctrinei hristocentrice, al carei pilon de sustinere va fi invierea. Dar – va rog sa retineti – nu doar invierea lui Hristos, ci si invierea mortilor, adica a noastra, a tuturor, deoarece intre ele exista o legatura indisolubila. Daca mortii nu invie, cum sustin unii, atunci nici Hristos n-a inviat. si „daca Hristos n-a inviat – le scria el Corintenilor – atunci zadarnica este propovaduirea noastra, zadarnica e si credinta voastra” Cu alte cuvinte, daca nu crezi in invierea Domnului nu crezi in nimic. si daca nu crezi ca si tu vei invia, atunci viata ta cade sub incidenta absurdului, a unui om care vine din nimic si se indreapta spre nimic. Totul devine lipsit de sens.
si atunci, dragii mei ascultatori, revin la gandul meu de adineauri si ma intreb impreuna cu voi: cand e vorba de Hristos, de ce sa-l cred eu pe un nenea din lume si nu l-as crede pe Pavel, personaj biblic real, aproape palpabil, care de doua milenii traverseaza istoria lumii si rezista tuturor negarilor? La urma urmelor, Pavel si scrierile lui fac parte din Sfanta Scriptura, care este „insuflata de Dumnezeu” Or, daca cred in Scriptura, cred si in Pavel; iar daca cred in Pavel, cred si in Iisus Hristos; si daca cred integral in Iisus Hristos, cred si in invierea lui. Credinta nu e analitica, nu se intemeiaza pe argumente rationale si nici pe ADN-uri de laborator. Ea exista sau nu exista. Desigur, ea poate fi mai puternica sau mai slaba, se poate confrunta cu intrebari, indoieli, sovairi, poticniri, dar ea, in sine, exista, caci radacinile ei sunt ancorate in profunzimea tainei. Ea nu e teorie, ci traire. Daca o ai si n-o traiesti, ai trait degeaba.
Iata de ce, iubitii mei, va indemn sa credeti cu tarie in invierea Domnului si s-o traiti intru lumina bucuriei pascale, rugandu-va pentru cei ce nu cred si nadajduind in propria voastra inviere. Asadar, o salutare a vestirii si un raspuns marturisitor: Hristos a inviat!

IPS Bartolomeu prin harul lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Vadului, Feleacului si Clujului, Mitropolit al Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului

0112
Furtună Cristiana
Experiență de 10 în presa din România. Reporter și redactor la o televiziune locală din Galați, iar după ce a descoperit presa online, a ocupat mai multe poziții la publicații online: redactor, social media manager, editor coordonator.

    Comments are closed.