Știri

De ce a decedat, de fapt, fetita de 4 ani și bunicul ei. Cauza oficială a decesului

Primele analize efectuate asupra cărnii de pește care a ucis-o pe fetița de 15 ani din Călărași, au dezvăluit mari probleme! Carnea era plină de o substanță toxică, despre care se presupune că i-a cauzat și decesul.

În urma investigațiilor legate de decesul tragic al fetiței în vârstă de 4 ani, din Călărași, care a survenit după ce a consumat carne de pește la grătar, pregătită de familie, au fost obținute primele rezultate. Conform acestora, mâncarea congelată conținea o concentrație ridicată de bacterii dăunătoare. În acest moment, nu este clar cu ce anume era contaminat peștele, însă rezultatele finale sunt așteptate să fie disponibile până la sfârșitul zilei de vineri.

Inspectorii sanitari au prelevat mai multe mostre din toate alimentele, atât din gospodărie, cât și din magazinul de unde au fost achiziționate produsele, după decesul cutremurător al copilei în zilele precedente.

Conform rezultatelor preliminare, se pare că atât peștele, cât și micii consumați de fetiță erau contaminați. Mai exact, în carnea respectivă s-au găsit niveluri mai ridicate decât cele normale ale unei substanțe toxice.

Momentan, se consideră că fetița a suferit de o toxiinfecție alimentară. Cu toate acestea, rezultatele finale vor fi disponibile mâine, când vom ști cu certitudine dacă decesul a fost provocat într-adevăr de o toxiinfecție sau de o substanță mai periculoasă.

Este important să subliniem că fetița și-a simțit rău acasă, după ce a consumat pește, iar primele simptome au fost specifice unei toxiinfecții. Tragedia a fost amplificată de faptul că bunica copilei a decedat la aflarea veștii despre moartea nepoatei sale. Aceasta suferea de probleme cardiace, ceea ce a complicat și mai mult situația familială deja tragică.

Care este cauza morții fetiței de patru ani din Călărași

În urmă cu o zi, medicii au efectuat primele analize în ceea ce le privește pe nepoata de patru ani și bunica ei, însă rezultatele au fost negative în ceea ce privește existența bacteriei e-Coli în peștele congelat pe cate l-au mâncat. Răspunsul a venit, însă, în decursul zilei de astăzi, când au fost realizate alte analize.

Se pare că în peștele pe care l-au mâncat cele două a fost idenfiticat prezența unor Enterobacteriaceae.

Conform specialiștilor, din cauza unor astfel de bacterii, în organism se formează toxiinfecții alimentare, iar starea de sănătate de poate agrava. urmează și alte ceretări în acest sens, pentru a stabili toate cauzele care au transformat o toxiinfecție alimentară într-o afecțiune fatală.

Bunica fetei a suferit două infarcturi

Bunica fetiței de patru ani avea probleme de sănătate. În urmă cu câteva săptămâni, femeia a suferit un infarct, în urma căruia a supraviețuit, dar medicii i-au montat un stent la inimă.

În decursul zilei de luni, după ce a aflat că nepoata ei s-a stins din viață, aceasta a suferit un șoc atât de puternic încât a făcut, din nou, infarct. De această dată i-a fost fatal și nu a mai putut fi salvată.

0130
Adrian Vrauko
Adrian Vrauko este jurnalist cu 14 ani exeperiență în domeniul social și eveniment. Și-a început cariera la Realitatea TV, iar dupa ani de televizune a trecut în jurnalismul online și a lucrat pentru mai multe site-uri din top 10 BRAT. De asemeena a condus 5 ani un site de lifestyle feminim care era pe primul loc în topul accesărilor.

Comments are closed.