Știri

Guvernul a decis când va plăti banii așteptați de sute de mii de români

Calendarul de plăți pentru alocațiile copiilor în luna mai 2024 a fost stabilit. Dacă pensiile vor veni mai devreme în această lună, nu se întâmplă același lucru și cu alocațiile copiilor.

Astfel, sumele vor fi virate pe carduri la data de 8 mai, la trei zile după Paște. Aceste sume sunt esențiale pentru unele familii din România, reprezentând un sprijin important în asigurarea nevoilor de bază ale copiilor.

Valoarea alocațiilor a fost majorată în 2024. Conform unui articol din Legea nr. 61 din 1993, se menționează că începând cu drepturile aferente lunii ianuarie 2023, cuantumul alocației de stat pentru copii se ajustează anual, automat, conform ratei medii anuale a inflației. Astfel, valoarea lor s-a mărit cu 13,8% în acest an.

Conform legislației în vigoare, copiii cu vârste până în 2 ani inclusiv vor beneficia de o alocație lunară de 718 lei din partea statului.

Alte categorii de vârstă au beneficiat și ele de creșteri ale sumelor de bani pentru a se ajusta la rata inflației. Astfel, copiii și tinerii cu vârste cuprinse între 2 și 18 ani primesc, de anul acesta, câte 291 de lei lunar drept alocație.

Dacă părintele optează pentru transferul sumei de bani acordate de stat într-un cont bancar, ultimul document menționat, extrasul de cont al părintelui titular, va trebui inclus în dosar.

Sunt situații în care adulții pot alege să primească banii acasă, prin intermediul poștașului.

Alocațiile acordate de către stat ar trebui să fie încasate în primele două săptămâni ale fiecărei luni calendaristice. De obicei, sumele sunt transferate în conturile bancare ale titularilor în intervalul 8-10 al fiecărei luni.

Data încasării banilor poate fi influențată de circumstanțe, cum ar fi sărbătorile legale, și poate să varieze în consecință.

0131
Adrian Vrauko
Adrian Vrauko este jurnalist cu 14 ani exeperiență în domeniul social și eveniment. Și-a început cariera la Realitatea TV, iar dupa ani de televizune a trecut în jurnalismul online și a lucrat pentru mai multe site-uri din top 10 BRAT. De asemeena a condus 5 ani un site de lifestyle feminim care era pe primul loc în topul accesărilor.

Comments are closed.