Știri

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște. Ce este interzis să faci în Săptămâna Luminată

A doua zi de Paște marchează începutul Săptămânii Luminate, când sunt respectate mai multe tradiții, dar și superstiții.

Prima zi după Duminica Paștelui mai este numită „Lunea Luminată” sau „Lunea Albă”.

De asemenea, prima săptămână de după Paște poartă numele de Săptămâna Luminată, deoarece, prin învierea din morți, Iisus a mântuit întreaga lume.

În această zi, preoții merg la biserică și fac slujbe de pomenire pentru sufletele celor adormiți.

Se spune că cei care mor în ziua de Paște sau în Săptămâna Luminată ajung direct în Rai, pentru că doar ușile Raiului sunt deschise în aceste zile, cele ale iadului fiind închise.

Potrivit unei superstiții, nu este bine să se lucreze întreaga săptămână. Mai mult, este interzis ca femeile să coasă în această săptămână, pentru că vor muri lovite de fulger.

Se crede că Raiul rămâne deschis de la Învierea Domnului până la Duminica Tomei.

Totodată, în cea de-a doua zi de Paște, în mai multe zone ale țării, sunt respectate cu sfințenie anumite tradiții și obiceiuri.

Astfel, este bine ca în această zi nașii să fie vizitați de fini, care trebuie să aducă pască, ouă roșii și colaci.

De asemenea, nașii trebuie să-i ospăteze pe fini cu cele mai bune bucate.

În a doua zi de Paște, în anumite zone din țară, fetele nemăritate sunt stropite de băieții din sat cu apă.

Tinerii pleacă în căutarea fetelor dimineața devreme, iar acestea îi răsplătesc cu ouă fierte.

În unele zone, fetele sunt prinse pe uliţă şi duse cu forţa la o fântână, o apă curgătoare sau iaz, unde sunt udate, turnându-se peste ele 2-3 cofe cu apă, fie sunt chiar scufundate în apă îmbrăcate, se menționează în Dicționarul de simboluri și credințe tradiționale românești, de Romulus Antonescu, care citează Marian Florea, Sărbătorile la români.

Cu toate acestea, fetele acceptă cu mare bucurie să fie udate, crezând că se vor mărita curând.

045
Adrian Vrauko
Adrian Vrauko este jurnalist cu 14 ani exeperiență în domeniul social și eveniment. Și-a început cariera la Realitatea TV, iar dupa ani de televizune a trecut în jurnalismul online și a lucrat pentru mai multe site-uri din top 10 BRAT. De asemeena a condus 5 ani un site de lifestyle feminim care era pe primul loc în topul accesărilor.

Comments are closed.