Știri externe

Accident feroviar devastator! Două trenuri s-au ciocnit sunt peste 80 de răniți. 90 de ambulanțe s-au dus la fața locului

Aproape o sută de pasageri au fost la un pas de tragedie în Buenos Aires după ce trenul în care se aflau s-a lovit de un altul. Primul vagon cu călători a deraiat, iar zeci de persoane au fost rănite, dintre care două au fost transportate la spital în stare gravă. Cauza accidentul nu este cunoscută momentan, însă se crede că de vină ar fi o defecţiune a sistemului de semnalizare. Vă avertizăm vă urmează imagini şi detalii cu impact emoţional.

Accidentul ce se putea transforma într-o tragedie a avut loc în cartierul Palermo din Buenos Aires. Un tren de călători cu şapte vagoane s-a ciocnit de o garnitură de întreţinere alcătuită dintr-o locomotivă şi un vagon gol.

Alberto Crescenti, director sistem medical de urgenţă: Am fost informaţi despre ce s-a întâmplat cu aceste trenuri şi am declarat imediat alertă roşie în toate spitalele din oraş.

Nicio persoană nu şi-a pierdut viaţa

Primul vagon cu pasageri a deraiat în urma impactului însă, din fericire, nimeni nu şi-a pierdut viaţa.

Alberto Crescenti, director sistem medical de urgenţă: 90 de ambulanţe au ajuns la faţa locului şi 90 de pasageri au fost transportaţi şi trataţi, dintre care 30 au fost trimişi la spital sub menţiunea de cod roşu şi doi au fost transportaţi cu elicopterul către Spitalul Santojanni cu traumatisme la nivelul capului şi la nivelul toracelui.

Scene terifiante pentru martori

Persoanele aflate în apropiere la momentul accidentului au povestit scena terifiantă la care au fost martori.

Martor: Eram cu partenerul meu şi am crezut că am auzit cum un avion s-a prăbuşit, pentru că s-a auzit foarte tare. De obicei, circul pe această linie ca să merg la muncă.

Momentan, cauza exactă a coliziunii nu a fost stabilită însă există căteva teorii. Una dintre ele ar fi o defecţiune a sistemului de semnalizare. Cablurile folosite pentru semnalizare ar fi fost furate în urmă cu zece zile şi nu au fost înlocuite. Autorităţile au deschis acum o anchetă pentru a afla adevăratul motiv din spatele impactului.

0111
Adrian Vrauko
Adrian Vrauko este jurnalist cu 14 ani exeperiență în domeniul social și eveniment. Și-a început cariera la Realitatea TV, iar dupa ani de televizune a trecut în jurnalismul online și a lucrat pentru mai multe site-uri din top 10 BRAT. De asemeena a condus 5 ani un site de lifestyle feminim care era pe primul loc în topul accesărilor.

Comments are closed.