Incertitudine pentru aproape 1,5 milioane de angajați. Aceștia ar putea sa piardă bani din venituri de la 1 iulie 2024.
Este vorba despre scutirea de impozit a celor 200 de lei. Așadar, cu aproape 100 de lei le-ar putea scădea salariul din luna iulie, daca Guvernul nu prelungește măsura.
În acest moment nu se știe nici când sau dacă se va majora venitul minim garantat pe țară. Deși Consiliul Național Tripartit a decis creșterea acestuia din iulie, coaliția de guvernare ar vrea să amâne orice majorare până după alegeri.
Un angajat care muncește pe salariul minim pe economie în acest moment are un venit brut de 3.300 de lei, și primește 2.080 de lei în mână.
Asta pentru că, printr-o ordonanța din 2023, s-a decis ca 200 de lei din salariul brut să fie netaxați la salariul minim, ceea ce a adus în plus aproape 100 de lei. Fără măsura care expira în luna iulie, venitul minim garantat pe țară ar fi fost până în 2.000 de lei net.
”Guvernul trebuie, în primul rând, să decidă dacă mai prelungește sau nu facilitatea de 200 de lei la salariul minim, pentru că în absența ei, salariile vor scădea cu aproape 100 de lei”, a explicat analistul fiscal, Adrian Negrescu, la Antena 3 CNN.
”1 din 3 angajați sunt plătiți cu salariul minim pe economie, iar industriile din care fac parte sunt comerțul cu amănuntul, serviciile, repararea autovehiculelor, aparatul de stat, producția”, a explicat și Sorina Faier, specialist HR.
FMI si Banca Mondiala au tot cerut Guvernului să renunțe la facilitățile fiscale pentru angajați.
”Ne așteptăm să vedem nemulțumiri și mai mari din partea angajaților în contextul în care această facilitate, scutirea celor 200 de lei de taxe, care avea un caracter social ușor de înțeles, va dispărea”, susține Oana Datski, specialist HR.
”35% din acel procent de 43% reprezintă cele două contribuții la sistemul de pensii și sistemul de sănătate. Ambele sisteme sunt în momentul de față pe deficit deci există o presiune bugetară clară în această direcție și atunci orice scutire care se acordă pe aceste contribuții la sănătate și la pensie, oarecum pune serioase probleme în momentul de față bugetului și Guvernului”, spune și Cristian Păun, economist.
Nici pe creșterea salariului minim pe economie nu s-a stabilit nimic concret. Deși Consiliul Național Tripartit a decis creșterea la 3.700 de lei brut de la 1 iulie, coaliția de guvernare ia în calcul să amâne decizia după alegeri. În cazul în care va crește venitul minim, atunci Guvernul plănuiește să renunțe de tot la scutirea de taxe pentru cei 200 de lei.
”Firmele, în acest moment, sunt secătuite din punct de vedere financiar, astfel că vor avea de ales, ori vor crește prețurile, ori vor da oameni afara pentru a putea susține creșterea salariului minim”, mai spune Adrian Negrescu.
Schimbările legislative atât de dese, de multe ori de pe o zi pe alta, bulversează și mai mult piața muncii și economia. În România sunt aproximativ 1,5 milioane de angajați plătiți cu salariul minim pe economie.