Sportivii care efectuează zilnic efort intens, dar și persoanele care execută muncă fizică dificilă, exercitând presiune ridicată asupra genunchiului sunt predispuși la a experimenta entorse sau chiar rupturi de ligamente încrucișate, condiție care provoacă durere și duce la mobilitate diminuată la nivelul piciorului afectat. În multe cazuri sunt necesare intervenții chirurgicale pentru a restaura țesutul afectat, înlocuindu-l cu o grefă preluată din tendon, restabilind mobilitatea și libertatea de mișcare a pacientului.
Semne care indică prezența unei leziuni la nivelul ligamentului încrucișat anterior
Dat fiind faptul că peste 50% dintre leziunile de ligament încrucișat se produc fără să existe contact direct cu o altă persoană sau cu un obiect, este important să fii atent la semnele pe care corpul le generează pentru a putea acționa în timp util și să previi agravarea problemei. Primele semne pe care le poți experimenta sunt durerea localizată și edemul, urmând ca disconfortul să se agraveze, să apară inflamație la nivelul genunchiului și stabilitatea pe picior să fie complet afectată.
Categorii de risc
Lezarea acestui ligament apare frecvent la cei care practică un sport ce presupune schimbări rapide de direcție, opriri și alergări repetate sau aterizări din săritură, precum fotbal, rugby, baschet, ski, gimnastică, arte marțiale, dar și la persoanele care pun presiune constantă asupra articulației genunchiului prin munca sau activitățile zilnice pe care le desfășoară.
Femeile sunt mai predispuse la astfel de afecțiuni decât bărbații din cauza diferențelor de constituție și a musculaturii mai puțin dezvoltate, în timp ce înaintarea în vârstă reprezintă principal motiv care cauzează ruptură, dat fiind faptul că țesutul devine mai sensibil după 40 de ani în cazul ambelor sexe.
Totodată, afecțiunile la nivelul meniscului, a cartilajului articular sau a altor ligamente determină aproximativ 50 % din rupturile de ligament încrucișat anterior (LIA), fiind așadar o condiție asociată.
Soluții de tratament
Pentru a putea stabili un plan concret de tratament, medicul va executa investigații amănunțite în vederea creionării unui diagnostic corect, bazat pe cauza care a produs leziunea și, mai ales, pe imaginile pe care le obține în urma unei radiografii sau a unui RMN pe zona afectată. În acest mod va putea observa dacă LIA este singurul ligament afectat sau dacă mai există și alte leziuni minore care s-ar putea agrava în timp.
În multe cazuri, dacă ligamentul este parțial rupt, pacientul are sub 40 de ani și practică activitate fizică în mod regulat, tratamentul poate consta în aproximativ trei luni de repaos, cu sesiuni frecvente de recuperare medicală. De cele mai multe ori se folosesc orteze mobile pentru a aduce genunchiul într-o stare aproape de normalitate, dar există risc de instabilitate fizică chiar și după această perioadă și recidivă repetată din cauza leziunilor adiacente care pot exista.
Dacă ruptura ligamentului s-a produs complet, se impune nevoia unei intervenții chirurgicale adaptate pentru a restaura țesutul afectat și a-l poziționa corect pentru ca pacientul să își recapete mobilitatea și să scape de durere. Coaserea ligamentelor și înlocuirea țesutului afectat are o rată de reușită de peste 82%, restabilind aproape în totalitate funcția ligamentului rupt, fără ca pacientul să rămână cu sechele după acest episod.
În cazul copiilor mici se recomandă cu preponderență tratamentul nonchirurgical deoarece o intervenție chirurgicală de reconstrucție LIA poate fi un risc în dezvoltarea lor fizică. Medicul poate amâna operația pana în momentul în care copilul este mai aproape de maturitatea scheletului sau, în cazuri complexe, poate modifica tehnica de chirurgie LIA pentru a reduce riscul afectării cartilajului de creștere, facilitând o recuperare mai rapidă.
Efectuează controale ortopedice de rutină pentru a reduce riscul de ruptură de ligamente!
