Știri

Îți mai amintești de Valentin Dinu, spălătorul auto cu voce de înger de la „Românii au talent”? Ce a ajuns să facă acum

Il mai țineți minte pe Valentin Dinu, spălătorul de mașini care a uimit juriul Românii au talent, în 2011? Viața lui s-a schimbat total după participarea la emisiune, iar acum este foarte apreciat pentru muzica lui. Recent, a bifat un adevărat succes alături de Theo Rose.

În urmă cu 10 ani, Valentin Dinu lucra la o spălătorie auto și a vrut să dovedească întregii țări ce bine cântă prin participarea la Românii au talent. Impresionați de vocea lui, jurații și publicul l-au trimis direct în finală.

„Eu lucrez la o spălătorie auto, în Ploiești, și cu asta mă ocup. În seara asta o să vă cânt’, au fost primele cuvinte ale lui Valentin Dinu în 2011, când a urcat pe scena celebrului concurs muzical de la PRO TV.

Jurații, publicul și telespectatorii au fost impresionați de vocea lui și l-au trimis în marea finală. A pierdut însă în fața lui Adrian Țuțu.

În ultimii ani, Valentin Dinu, care a participat și la „Cântă acum cu mine’, a cântat la evenimente private, la nunți, la botezuri.

„Sincer am avut emoții mai mari decât la Românii au talent. A fost o experiență foarte tare. Când am văzut 100 de muzicieni au început să-mi tremure mâinile. Mi s-a schimbat foarte mult viața în ultimii 9 ani. M-am căsătorit, am o fetiță de 3 ani și cântă. Abia aștept un duet Maia-Valentin Dinu. Mi s-a schimbat viața și sunt foarte fericit’, spunea Valentin Dinu în 2019.

La 19 ani, Valentin Dinu s-a căsătorit, iar în scurt timp a venit pe lume şi băieţelul lui Dragoş Andrei. Povestea lui de viață este impresionantă și a reușit să-și schimbe traiul prin muncă. Valentin Dinu, în 2011 visa să aibă casa lui, pentru că atunci locuia alături de părinții soției sale.

„Locuim în casa socrilor că nu ne putem permite să plătim chirie. Mi-aş dori foarte mult să le pot cumpăra o casă’, spunea Valentin Dinu cu ani în urmă.

Valentin a divortat de sotia lui, intre timp, si a vrut sa si obtina custodia baiatului lor. In acest sens, a solicitat acest lucru in instanta, in toamna lui 2019, insa dupa cateva luni completul de judecata s-a desfiintat, iar, ulterior, artistul a renuntat si si-a rezolvat situatia in mod privat, cu fosta lui sotie.

In prezent, baiatul lor sta cu mama ei, care si-a refacut viata cu un alt barbat.

„ Ruptura in fosta mea casnicie a avut loc inainte de „Romanii au talent’. Am hotarat sa divortam de comun acord pentru ca nu ne mai intelegeam, insa motivele pentru care ne-am separat, prefer sa nu le fac publice si ramana doar intre noi.

Baietelul locuieste cu mama lui si cu actualui ei sot. Nu am stabilit un program strict de de vizite pentru ca am ramas in relatii foarte bune si il pot vedea oricand. Imi petrec mult timp cu el si fac tot posibilul ca baietelul meu sa nu-mi simta niciodata lipsa’, a declarat Valentin Dinu atunci.

Acum, el a revenit în forță și a uimit pe toată lumea. Theo Rose a postat pe contul ei de YouTube o melodie cântată alături Valentin Dinu, piesă ce a intrat direct în trending, a ocupat locul doi.

Un moment important în cariera sa a fost când a semnat cu Media ProMusic și a lansat melodia „Sunt ok” în 2012, în colaborare cu Whats Up, care a adunat aproape 1,8 milioane de vizualizări pe YouTube. Cu toate acestea, următorul său hit de succes a venit câțiva ani mai târziu, în primăvara anului 2014, atunci când Valentin Dinu și Anya au strâns peste 1,8 milioane de vizualizări cu melodia „Într-o zi”. În anul 2021, Valentin Dinu a obținut un adevărat succes, colaborând cu celebra Theo Rose pentru o nouă melodie, „Păcatul meu”. Piesa lor a ajuns direct în trending și a ocupat locul doi, acumulând milioane de vizualizări pe internet. Cei doi artiști apar împreună în videoclip, îmbrăcați elegant, cu Valentin purtând un costum negru și o cămașă neagră.

Citește mai mult la: https://redactia.ro/iti-mai-amintesti-de-valentin-dinu-spalatorul-auto-cu-voce-de-inger-de-la-romanii-au-talent-ce-a-ajuns-sa-faca-acum-si-cum-arata-277581

Informaţiile publicate pe site-ul redactia.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere.Pe parcursul anului, Valentin a lansat mai multe piese, printre care „Rana Mea” și „Trandafirul” alături de Narcisa.

Citește mai mult la: https://redactia.ro/iti-mai-amintesti-de-valentin-dinu-spalatorul-auto-cu-voce-de-inger-de-la-romanii-au-talent-ce-a-ajuns-sa-faca-acum-si-cum-arata-277581

Informaţiile publicate pe site-ul redactia.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere.

098
Furtună Cristiana
Experiență de 10 în presa din România. Reporter și redactor la o televiziune locală din Galați, iar după ce a descoperit presa online, a ocupat mai multe poziții la publicații online: redactor, social media manager, editor coordonator.

    Comments are closed.