Știri

Bani în plus la pensie în luna iunie. Când se alimentează cardurile

Ministrul Fondurilor Europene, Adrian Câciu, a anunțat vineri că încărcarea cardurilor de alimente cu o nouă tranşă de 250 de lei va începe din 14 iunie pentru un număr de aproximativ 2,6 milioane de beneficiari eligibili.

Cardurile de alimente vor fi încărcate cu o nouă tranșă de 250 de lei. Anunțul ministrului Câciu

„Procesul de încarcare a cardurilor se va desfăşura în perioada 14-25 iunie 2024”, a scris Câciu pe pagina sa de Facebook.

Cardurile de alimente sunt acordate pentru următorii beneficiari:
persoanele – copii şi adulţi – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
familiile cu cel puţin doi copii în întreţinere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale 675 lei;
familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 lei;
familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul de incluziune, în condiţiile Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările şi completările ulterioare;
pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
persoanele fără adăpost, astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.
Cardurile pot fi utilizate pentru alimente sau pentru mese calde, a subliniat ministrul.

Persoanele cu venituri reduse vor beneficia până la finalul anului 2027 de spijin financiar de la stat pentru cumpărarea de alimente, sub forma unor tichete sociale pe suport electronic, potrivit OUG/2023, care conține mai multe măsuri fiscal-bugetare. Persoanele defavorizate beneficiază și de pachete cu produse alimentare.

În perioada 2024 – 2027 vor exista două măsuri de acordare a unui sprijin material pentru anumite categorii de persoane defavorizate:

tichete sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde;
pachete cu produse alimentare.
Potrivit noii hotărâri, tichetele sociale pentru produse alimentare și mese calde, în 2024 își vor păstra valoarea din anul anterior, adică 250 de lei, și vor fi acordate o dată la două luni, urmând ca pentru perioada 2025 – 2027 să aibă o valoare nominală de 125 de lei, iar distribuția lor să se facă o dată la șase luni.

0120
Cristiana Furtuna
Experiență de 10 în presa din România. Reporter și redactor la o televiziune locală din Galați, iar după ce a descoperit presa online, a ocupat mai multe poziții la publicații online: redactor, social media manager, editor coordonator.

    Comments are closed.