Media

Marina Almășan, atac fără precedent la adresa Andreei Marin: „Mi-ar fi plăcut și mie să primesc atâția bani de la …”

Marina Almășan, declarații tăioase la adresa fostei sale colege, Andreea Marin. Prezentatoarea face declarații curajoase despre fosta sa colegă de breaslă, iar cuvintele pe care le folosește sunt unele cât se poate de dure.

Marina Almășan, declarații tăioase la adresa Andreei Marin

Invitată duminică, 16 iunie, în emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai”, prezentatoarea face numeroase dezvăluiri atât despre viața personală, cât și despre carieră. Într-un clip de promovare lansat de Kanal D, vedeta vorbește deja despre parcursul său în Televiziunea Română și aruncă cuvinte dure la adresa fostei sale colege de breaslă, Andreea Marin.

Întrebată de către Denise Rifai dacă Andreea Marin a copiat-o de-a lungul timpului, Marina Almășan a oferit un răspuns cu totul neașteptat. Prezentatoarea a subliniat că era deranjată de faptul că TVR decisese să investească sume fabuloase de bani în emisiunea prezentată de către Andreea Marin în timp ce conducerea ignora complet emisiunea pe care o modera Marina.

„Mă deranja că pentru o ediție a emisiunii ei televiziunea română dădea 37.000 de euro, iar pentru emisiunile mele 0. Sigur că mi-ar fi plăcut și mie să am 2 metri, să am picioare lungi, să stea pe mine rochiile așa cum stăteau pe Andreea Marin”, declară Marina Almășan.

Marina Almășan, invitată Denisei Rifai la „40 de întrebări”

Succesul emisiunilor realizate de Marina Almășan i-a adus acesteia celebritatea, dar și interesul jurnaliștilor pentru viața sa privată; divorțul de regretatul Victor Socaciu a ținut nu de puține ori prima pagină a tabloidelor.

„De câte ori ați stat în drumul altora?”, „V-a copiat Andreea Marin?”, „De câte ori v-ați dat în judecată șefii?”, „Mai atacați persoanele supraponderale?”, „Unde ați greșit ca mamă?”, „Pentru ce ați mai sări astăzi la bătaie?”, „Cum ați luptat pentru soțul dumneavoastră, Victor Socaciu?”, „Pe cine nu a putut ierta Marina Almășan?” sunt doar câteva dintre întrebările adresate Marinei Almășan în ediția de duminică a emisiunii „40 de intrebari cu Denise Rifai”, difuzată la 21:00, la Kanal D.

0141
Adrian Vrauko
Adrian Vrauko este jurnalist cu 14 ani exeperiență în domeniul social și eveniment. Și-a început cariera la Realitatea TV, iar dupa ani de televizune a trecut în jurnalismul online și a lucrat pentru mai multe site-uri din top 10 BRAT. De asemeena a condus 5 ani un site de lifestyle feminim care era pe primul loc în topul accesărilor.

Comments are closed.