Știri

Anunțul așteptat de către toți pensionarii: S-a stabilit data la care se vor trimite deciziile de recalculare

Casa Națională de Pensii a distribuit deciziile în teritoriu, iar Casele de Pensii din toată țara vor începe să trimită deciziile de recalculare după data de 10 iulie. Deciziile vor fi trimise prin Poșta Română, iar pensionarii vor fi nevoiți să confirme primirea. Dacă nu vor fi găsiți acasă, deciziile se pot ridica de la Poștă sau ulterior de la casele de pensii.

„În acest moment, peste 98% din dosarele de pensii sunt prelucrate și pregătite pentru etapa din 1septembrie. Deciziile sau adeverințele cu pensia reclaculată care va fi primită la 1 septembrie se vor expedia după 10 iulie. Vă pot confirma că noile pensii se vor încasa cu siguranță în luna septembrie”, au precizat surse din sistemul de pensii, conform Newsweek.

Deciziile au ajuns la toate casele de pensii

Modelul noilor decizii de pensionare a fost publicat în Monitorul Oficial și a fost distribuit către Casele de Pensii. Acest document le permite pensionarilor să afle detalii despre punctajul obținut, numărul de puncte stabilite, valoarea pensiei și modul în care s-a ajuns la suma respectivă.

Deciziile se emit în două exemplare care cuprind în clar numele și prenumele directorului executiv sau, după caz, ale directorului executiv adjunct al Direcției stabiliri și plăți prestații sau ale șefului casei locale, din care un exemplar va fi comunicat beneficiarului, iar cel de al doilea va fi arhivat la dosarul de pensie

”Ştim exact ce avem de făcut, astfel încât în luna septembrie trebuie ca oamenii să-și primească pensiile mult dorite, recalculate cu noul cuantum al pensiilor stabilit în baza noii legi, şi anume legea 360/2023″, a mai spus şeful Casei de Pensii.

Daniel Baciu a ținut să explice că vor exista pensionari, cu stagiu de cotizare de peste 40 de ani, care vor avea o creștere a pensiei cu 80%-90%.

„Mai mult de trei milioane de oameni vor fi (cu majorări ale pensiei – n.r.), pentru că practic, punctele de stabilitate vor aduce acel plus față de ceea ce se întâmplă în momentul de față. Este un plus pe care noi îl acordăm pensionarilor care au un stagiu de cotizare contributiv mai mare de 25 de ani. Vor fi mulți pensionari care în momentul de față sunt în zona indemnizației social şi care vor ieși din această zonă. Acolo unde avem un stagiu de cotizare foarte mare, de peste 40 de ani, creșterile vor fi substanțiale, chiar și de peste 80%-90%”, a explicat şeful Casei Naţionale de Pensii, Daniel Baciu, conform RomâniaTV.

Daniel Baciu a ținut să reitereze principiul de bază al noii Legi a pensiilor: nicio pensie nu va scădea.

„În urma acestui proces de recalculare, nicio pensie nu va scădea. Este un lucru foarte clar pe care noi l-am prevăzut în lege. Marea majoritate a pensionarilor vor primi măriri ale pensiilor în urma acestui proces de recalculare. Aceste măriri vor fi în funcție de stagiul de cotizare realizat.”, a mai spus Baciu.

096
Furtună Cristiana
Experiență de 10 în presa din România. Reporter și redactor la o televiziune locală din Galați, iar după ce a descoperit presa online, a ocupat mai multe poziții la publicații online: redactor, social media manager, editor coordonator.

    Comments are closed.