Știri

Se dau 292 sau 719 lei de persoană în fiecare lună. Banii se aprobă în numai 5 zile

Se reduce termenul pentru acordarea alocațiilor copiilor. Deputatul social-democrat Iulian-Alexandru Badea a depus, la Senat, o propunere legislativă care aduce modificări semnificative în privința acordării drepturilor prevăzute de Ordonanța de Urgență 111/2010.

ALOCAŢII 2024. Se reduce termenul pentru acordarea alocațiilor copiilor, banii intră mai repede pe card. Principala modificare propusă constă în reducerea termenului de soluționare a cererilor de la 15 la 5 zile lucrătoare de la înregistrarea acestora la agenția teritorială competentă.

Aceasta ar urma să fie efectuată prin decizie de admitere sau respingere emisă de directorul executiv.

În expunerea de motive a proiectului său, deputatul subliniază problemele semnificative cu care se confruntă părinții în prezent.

„După Revoluţia din 1989, noile realităţi economice şi sociale şi-au pus şi ele amprenta pe evoluţia descendentă a fenomenului. Degradarea nivelului de trăi, şomajul, incertitudinea şi stresul sunt factori de scădere specifici perioadei de tranziţie şi tot aici am putea identifica influenţe de altă natură, mult mai complexe şi care vor modela în continuare fenomenul, chiar într-un context socio-economic aflat în progres substanţial.

ALOCAŢII 2024. Toate aceste modificări înregistrate la nivelul societăţii post-decembriste, precum şi evoluţiile ulterioare din punct de vedere economic au generat o scădere a natalităţii accentuată în ultimii 30 de ani”, argumentează iniţiatorul, în expunerea de motive a proiectului de lege.
Printre acestea se numără întârzierile considerabile în primirea primei indemnizații pentru creșterea copilului. Acestea pot ajunge cu până la patru sau chiar șase luni mai târziu.

„De asemenea, chiar şi în prezent, sunt înregistrate foarte multe cazuri în care părinţii primesc prima prima a indemnizaţiei de creştere a copilului după 4 sau chiar 6 luni, fapt ce creează o reală problema financiară în cazul familiilor monoparentale”, conchid Iulian-Alexandru Badea, în expunerea de motive a propunerii sale legislative.

De asemenea, proiectul propune ca deciziile privind cererile să fie comunicate în maxim două zile lucrătoare de la data emiterii. Asta reprezintă o îmbunătățire semnificativă față de procedura actuală, care prevede un termen de cinci zile lucrătoare.

„Tinerii reclamă nesiguranţă locurilor de muncă, instabilitatea financiara necesară creşterii unui copil, birocraţia generată de procedurile necesare întocmirii dosarelor pentru acordarea concediului şi a indemnizaţiei lunare pentru creşterea copiilor şi nu în ultimul rând lipsa unor măsuri de sprijin a tinerelor familii din partea statului”, continuă deputatul PSD.

Ce valoare au alocațiile în 2024?

La începutul anului 2024, România a implementat modificări importante în ceea ce privește alocațiile acordate familiilor cu copii.

Una dintre cele mai notabile schimbări a fost creșterea alocațiilor pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 și 18 ani. În ianuarie, aceste alocații au crescut cu 13,8%, ceea ce a dus la o majorare considerabilă a sumei lunare, de la 256 lei la 292 lei.

De asemenea, alocațiile pentru copiii cu vârsta sub 2 ani sau peste acest prag, care prezintă anumite handicapuri sau afecțiuni de sănătate, au fost considerabil majorate în comparație cu anul precedent. În 2023, părinții acestor copii primeau lunar 631 lei, iar în 2024, suma a fost majorată la 719 lei.

În paralel cu aceste creșteri, s-a introdus și o regulă nouă privind suspendarea alocațiilor în cazul în care acestea nu sunt încasate de către părinți sau reprezentanții legali ai copiilor într-un interval consecutiv de trei luni.

În Spania, alocaţii de 1.000 de euro din partea statului pentru familiile cu copii. Trebuie trimis doar un e-mail!
Alocaţii copii români Diaspora. Românii din Spania constituie a treia comunitate de români din Europa și din lume, în afara României . Ei sunt, la rândul lor, a doua cea mai mare naționalitate străină din Spania după comunitatea marocană.
Securitatea Socială oferă diverse ajutoare financiare cetățenilor, în funcție de situația lor economică, familială sau personală. Printre aceste beneficii se numără și ajutorul pentru nașterea sau adopția unui copil, destinată taților și mamelor al căror copil s-a născut sau a fost adoptat în 2007.

Potrivit Securității Sociale, ajutorul este destinat familiilor numeroase, părinților singuri și părinților cu dizabilități (grad de handicap de peste 65%) ai căror copii s-au născut sau au fost adoptați după 16 noiembrie 2007. Alte cerințe pentru alocaţii includ:

– Reședință legală în Spania.
– Venituri anuale sub plafonul stabilit de lege în bugetele generale de stat.
– Să nu fi primit ajutoare similare în cadrul altor regimuri publice de protecție socială.

În cazurile de conviețuire între părinți, dreptul la plată se va stabili de comun acord sau, în lipsa acestuia, va fi acordat mamei. Dreptul la ajutor expiră la cinci ani de la naștere sau adopție.

Suma și limitele maxime de venit pentru alocaţii
Ajutorul oferit este de 1.000 de euro, cu condiția ca venitul beneficiarului să nu depășească limitele stabilite. Aceste limite sunt:

– Familii cu 1 copil în întreținere: venituri sub 15.001,00 euro.
– Familii cu 2 copii în întreținere: venituri sub 17.102,65 euro.
– Familii cu 3 copii în întreținere: venituri sub 19.204,30 euro.
– Familii cu 4 copii în întreținere: venituri sub 21.305,95 euro.
– Familii cu 5 copii în întreținere: venituri sub 23.407,60 euro.

Limita de venit crește progresiv până la 33.915,85 euro pentru familiile cu 10 copii. Dacă venitul anual depășește limita stabilită, dar este sub suma rezultată din adăugarea prestației la limită, se va plăti diferența dintre venitul beneficiarului și suma comună indicată.

Acest ajutor se cumulează cu alte beneficii, cum ar fi cele pentru naștere multiplă sau adopție, alocațiile pentru copii sau minori în îngrijire, pensia de orfan și indemnizația specială de maternitate pentru naștere multiplă, precum și alte ajutoare financiare similare acordate de administrațiile regionale. Numai unul dintre părinți poate primi acest ajutor, scrie 20Minutos.

Cererea pentru ajutor trebuie depusă la Securitatea Socială prin email. Documentele necesare includ:

– DNI-ul solicitantului și al celuilalt părinte.
– Certificatul de înregistrare a beneficiarilor și decedaților.
– Cartea de familie.
– Dovada veniturilor.
– Titlul de familie numeroasă (dacă este cazul).
– Titlul de handicap (dacă este cazul).
– Hotărârea judecătorească care atestă tutela (dacă este cazul).

Se dau câte 3.000 de euro de la stat părinţilor care au copii sub 3 ani. Data limită până la care poate fi făcută cererea
Se dau câte 3.000 de euro de la stat părinţilor care au copii sub 3 ani. Procesul de solicitare este gestionat de către Institutul Național de Asigurări Sociale (INPS), iar cererile pot fi depuse electronic prin intermediul site-ului INPS. Identificarea se poate face cu ajutorul SPID sau a cărții de identitate electronice. Termenul limită pentru depunerea documentelor este sfârșitul anului 2024, iar primele plăți vor fi efectuate începând cu 2 aprilie 2024, conform stiridisapora.ro.

Citeşte şi: Bani de la stat pentru o anumită categorie de femei din România. Ce condiţii trebuie îndeplinite

Suma acordată variază în funcție de veniturile familiei, iar bonusul maxim este de 3.000 de euro pentru familiile cu venituri anuale de până la 25.000 de euro. Pentru familiile cu venituri mai mari, suma acordată scade progresiv. Este important de menționat că acest bonus poate fi solicitat și de către părinții ale căror copii împlinesc vârsta de 3 ani în 2024, dar aceștia vor primi plăți lunare doar pentru perioada ianuarie-august.

Pentru a fi eligibili pentru acest ajutor, părinții trebuie să îndeplinească anumite condiții, inclusiv deținerea cetățeniei italiene sau a unei țări membre UE, rezidența în Italia și suportarea integrală a cheltuielilor pentru grădiniță.

Alocații pentru copii au fost majorate, în Austria. Se va face diferență în funcție de numărul de copii dintr-o familie

Alocațiile familiale din Austria au fost majorate în 2023. Tot anul acesta a intrat în vigoare valorificarea prestațiilor sociale. Acest lucru înseamnă că prestațiile precum alocația familială, indemnizația de boală, alocația de studii și alte sume au fost sau vor fi ajustate anual la nivelul inflației în viitor. Noul cuantum al alocației familiale este cuprins între aproximativ 120 de euro și 174 de euro pentru fiecare copil, scrie finanz.at.

Citește și: Alocaţii copii 2024. Când vor fi majorate alocațiile și câți bani vor primi în plus copiiiDupă cum a convenit Guvernul federal în Consiliul de Miniștri de anul trecut, anunțata valorizare a prestațiilor sociale a fost adoptată în Consiliul Național, împreună cu eliminarea progresiei la rece. Asta înseamnă că prestațiile sociale trebuie să crească anual cu întreaga valoare a inflației din anul precedent. Pentru prima ajustare, care a început în ianuarie 2023, se va utiliza inflația din iulie 2021 până în iunie 2022. Aceasta se ridică la o medie de 5,24%.

În cazul în care există doi sau mai mulți copii care au dreptul la alocația familială, se plătește un barem suplimentar pentru fiecare copil. Aceasta va fi, de asemenea, ajustată în funcție de inflație.

Începând cu 30 septembrie, prima de familie a fost majorată la 2.000 de euro. Acest lucru înseamnă o creștere anticipată de 500 de euro pe copil și pe an.

057
Furtună Cristiana
Experiență de 10 în presa din România. Reporter și redactor la o televiziune locală din Galați, iar după ce a descoperit presa online, a ocupat mai multe poziții la publicații online: redactor, social media manager, editor coordonator.

    Comments are closed.