Știri

Câţi bani primesc în plus românii în funcţie de anul naşterii. Tabelul după vârstă, anul pensionării şi stagiul de cotizare

Românii vor primi o sumă de bani diferită la pensie, odată cu majorarea, iar procentul este diferit şi în funcţie de anul naşterii sau cel al pensionării.

Banii primiţi mai diferă şi în funcţie de sex, astfel că bărbaţii vor primi mai mulţi bani decât femeile, având în vedere vârsta de pensionare şi stagiul complet de cotizare.

De asemenea, este important şi anul naşterii, dar şi cel al pensionării, a mai explicat fosta șefă a Casei Naționale de Pensii, Doina Pârcălabu, la Antena 3 CNN.

Potrivit calculelor şi tabelelor prezentate la Antena 3 CNN, în cazul femeilor, cele mai dezavantajate românce vor fi cele născute în perioada aprilie 1944-martie 1945, majorarea în cazul lor fiind de 0%.

Nici româncele născute în perioada aprilie-august 1945 nu vor fi mai norocoase, primind o majorare de 0,33%. Cam acelaşi lucru se poate spune de femeile născute din septembrie 1945 până în ianuarie 1946: majorare la pensie de 0,67%.

O creştere de 5% vor primi femeile născute în iulie-septembrie 1946 şi merge spre 10-11%, în cazul celor născute din ianuarie 1951 până în decembrie 1951.

Cea mai mare majorare la pensii, în cazul femeilor, de 12%, va fi în cazul celor născute din octombrie 1954 până spre septembrie 1955.

Pentru femeile născute în alţi ani, consultaţi tabelul din galeria foto.

În cazul bărbaţilor pensionari, în schimb, majorarea va fi aproape dublă faţă de femei.

Românii născuţi în perioada ianuarie 1939-martie 1940, vor primi o majorare de 20%, aceasta crescând la 25%, în cazul celor născuţi până în septembrie 1944.

Pensionarii născuţi în intervalul iulie-septembrie 1945, vor primi o creştere a pensiei de 28%, iar cei din perioada aprilie-septembrie 1946 vor beneficia de o majorare de 30%.

De aceeaşi bani se vor bucura şi cei născuţi în perioada octombrie 1948-martie 1950. Spre exemplu, în cazul unei pensii de 2.000 de lei, un român va primi la pensie, o majorare de 600 de lei.

În cazul bărbaţilor pensionari, cea mai mică majorare va fi de 14%, aplicată celor născuţi în perioada iulie-septembrie 1946.

0108
Adrian Vrauko
Adrian Vrauko este jurnalist cu 14 ani exeperiență în domeniul social și eveniment. Și-a început cariera la Realitatea TV, iar dupa ani de televizune a trecut în jurnalismul online și a lucrat pentru mai multe site-uri din top 10 BRAT. De asemeena a condus 5 ani un site de lifestyle feminim care era pe primul loc în topul accesărilor.

Comments are closed.