Știri

Cine sunt cuplurile de la Insula iubirii 2024. Cinci perechi au acceptat provocarea și au venit să își testeze relația

Castingul cuplurilor de la Insula Iubirii sezonul 8 a arătat mai multe povești de dragoste, dar doar cinci dintre cupluri au fost alese să meargă în Thailanda.

Cuplurile au decis să vină să își testeze iubirea, relația și fidelitatea, unele dintre ele fiind chiar pe punctul de a se căsători.

Care e dinamica dintre cupluri înainte să plece la Insula Iubirii sezonul 8
Majoritatea partenerilor din cupluri au spus că nu au încredere totală în partenerul lor și sunt curioși să afle ce se va întâmpla atunci când aceștia vor fi înconjurați de ispite.

Printre cuplurile care au atras atenția cu poveștile lor de iubire se numără Cornel și Iustina, Dani și Maria și Andrei și Cristina.

Cornel și Iustina sunt pe punctul de a se căsători, deși Iustina a povestit la casting că are toate motivele să nu aibă suficientă încredere în partenerul ei pentru că a înșelat-o, după ce a divorțat de fosta lui soție.

Dani și Maria formează un cuplu de 5 ani, iar cei doi s-au despărțit de 37 ori. Chiar dacă Maria nu i-a dat motive niciodată să fie gelos, Dani a menționat de mai multe ori că nu are încredere în partenera lui.

Pe Insula Iubirii, fiecare dintre cele 5 cupluri vor putea să își testeze relația și vor afla dacă partenerul sau partenera sa va cădea în ispită. Ei își vor testa relația, iubirea și fidelitatea, iar la final vor decide dacă vor pleca împreună înapoi acasă sau nu.

Insula Iubirii, sezonul 8 – Cuplurile sunt pregătite să își testeze fidelitatea și iubirea
Pornind de la premisa#cineiubeştenulasă, Insula Iubirii se pregăteşte să scoată la iveală noi adevăruri dramatice şi invită cuplurile curajoase să trăiască experienţa vieţii lor, în cadrul reality-show-ului care a schimbat destinele multor perechi de îndrăgostiţi.

„Așa cum mai spus, sezonul 8 are o greutate aparte. Am plecat la filmări în luna îndrăgostiților, februarie. Eu sunt născut pe 8 februarie. În tradițiile asiatice, cifra 8 este legată de noroc. Ceea ce le doresc tuturor participanților la acest test, al iubirii, al încrederii. Că tot i-am menționat, vreau să îi felicit pentru sinceritate, pentru deschidere, pentru curajul de care au dat dovadă pe tot parcursul filmărilor.”, dezvăluie Radu Vâlcan, gazda celui mai fierbinte reality show, ce va putea fi urmărit vara aceasta, pe Antena 1.

Testul fidelităţii este pregătit să pună la încercare noi cupluri în faţa a milioane de telespectatori. „Sunt meniţi să fie împreună?”, „Trăiesc o iubire adevărată, indestructibilă sau dragostea lor e doar un foc de paie ce se va stinge la prima adiere de vânt?” sunt doar câteva dintre arzătoarele întrebări la care cuplurile vor încerca să afle răspunsuri cu ajutorul testului Insula Iubirii.

Cinci noi cupluri îndrăgostite, curajoase şi puternice, gata să rişte totul, îşi vor lăsa în urmă viaţa împreună pentru a afla răspunsul la marea întrebare: „Ar trebui să fie împreună sau există altcineva mai bun?”.

21 de zile departe de partener, dar aproape de cele mai seducătoare ispite, 20 de ispite #deneoprit şi zeci de camere de filmat gata în orice moment să capteze toate trăirile participanţilor sunt garanţia că nimic nu va rămâne ascuns şi nu va trece neobservat pe Insula Iubirii. Ce concluzii vor trage aceștia după experienţa de 21 de zile departe unul de celălalt, dar aproape de cele mai seducătoare ispite, telespectatorii vor putea afla urmărind cel mai nou sezon Insula Iubirii, începând din 15 iulie, ȋn fiecare luni, marţi și miercuri, de la 20.30, la Antena 1.

0162
Adrian Vrauko
Adrian Vrauko este jurnalist cu 14 ani exeperiență în domeniul social și eveniment. Și-a început cariera la Realitatea TV, iar dupa ani de televizune a trecut în jurnalismul online și a lucrat pentru mai multe site-uri din top 10 BRAT. De asemeena a condus 5 ani un site de lifestyle feminim care era pe primul loc în topul accesărilor.

Comments are closed.