Știri

Vremea 15 iulie – 12 august 2024. Urmează cel mai lung val de căldură din istorie. Vom resimți temperaturi de peste 45 de grade

Administraţia Națională de Meteorologie a emis vineri, 12 iulie, prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, intervalul 15 iulie – 12 august 2024. Potrivit specialiștilor, urmează cel mai lung val de căldură din istorie, în care vom resimţi temperaturi de peste 45 de grade Celsius.

ANM a emis vineri, 12 iulie, prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni.

„La începutul săptămânii viitoare valul de cãldurã va fi persistent şi intens, va fi caniculã în cea mai mare parte a ţãrii, iar disconfortul termic deosebit de accentuat, cu indice temperaturã-umezealã (ITU) peste pragul critic de 80 de unitãţi. Temperaturile maxime se vor încadra între 35 şi 41 de grade, cu cele mai ridicate valori în sud și în sud-est. Nopțile vor fi tropicale în majoritatea zonelor, astfel cã minimele termice vor fi cuprinse în general între 17 şi 27 de grade, cu valori mai mici în zonele depresionare. Cerul va fi variabil, mai mult senin dimineaţa şi noaptea, însã spre după-amiază vor fi perioade cu înnorãri accentuate, averse ce pot avea şi caracter torenţial, descãrcãri electrice şi intensificãri de scurtã duratã ale vântului pe alocuri în nordul şi nord-vestul ţãrii, precum şi în zona montanã”, spun specialiștii Administraţiei Naţionale de Meteorologie.

Vremea 15 – 22 iulie 2024

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile sudice și sud-vestice. Regimul pluviometric va fi deficitar în regiunile vestice, nord-vestice și centrale, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

Prognoza meteo 22 – 29 iulie 2024
Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval la nivelul întregii țări, dar mai ales în sudul teritoriului. Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării.

Vremea 29 iulie – 5 august 2024
Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval în toate regiunile, dar mai ales în cele sudice. Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale, dar local cu o ușoară tendință spre deficit.

Prognoza meteo 5 – 12 august 2024
Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile sudice. Regimul pluviometric se va situa în general în jurul celui normal pentru această perioadă, în majoritatea regiunilor.

090
Adrian Vrauko
Adrian Vrauko este jurnalist cu 14 ani exeperiență în domeniul social și eveniment. Și-a început cariera la Realitatea TV, iar dupa ani de televizune a trecut în jurnalismul online și a lucrat pentru mai multe site-uri din top 10 BRAT. De asemeena a condus 5 ani un site de lifestyle feminim care era pe primul loc în topul accesărilor.

Comments are closed.