Știri

Anunț de ultimă oră de la IKEA. Toți cei care au acest produs trebuie returnat imediat

IKEA transmite tuturor clienţilor care deţin un încărcător portabil Varmfront de 10400 mAh (număr model E2038) cu marcajul de dată (AASS) 2313, 2316, 2318 şi 2319 sau un încărcător portabil Varmfront de 5200 mAh (număr model E2037) cu marcajul de dată (AASS) 2318, 2319 şi 2322 să înceteze imediat utilizarea acestuia şi să contacteze IKEA pentru înlocuirea produsului sau rambursare completă.

„Produsele IKEA sunt evaluate din punct de vedere al riscurilor şi testate riguros pentru a ne asigura că vor rezista provocărilor vieţii de zi cu zi şi că respectă cerinţele şi reglementările care se aplică pe toate pieţele în care IKEA este prezentă. În pofida acestui fapt, am fost informaţi că anumite încărcătoare portabile Varmfront pot prezenta un risc de incendiu din cauza unei erori de fabricaţie. Această eroare apare doar la articolele care poartă marcajele de dată menţionate mai sus. Prin urmare, aceste încărcătoare portabile Varmfront sunt rechemate de pe piaţă. Clienţii care deţin un astfel de produs trebuie să înceteze imediat utilizarea acestuia şi să contacteze IKEA pentru înlocuirea produsului sau rambursare completă.

Pentru informații suplimentare, vă rugăm să accesați www.ikea.ro sau să contactați IKEA la numărul de telefon 021-407.45.32.

IKEA își cere scuze pentru orice neplăcere pe care o poate cauza această rechemare.”, se arată într-un comunicat al retailerului, remis miercuri.

IKEA subliniază că încărcătoarele portabile Varmfront cu alte marcaje de dată nu sunt afectate de această rechemare.

Încărcătoarele portabile Varmfront cu marcajele de dată vizate pot fi returnate în orice magazin IKEA, unde pot fi înlocuite sau se poate face o rambursare completă. Dovada achiziţiei (bonul fiscal) nu este necesară.

082
Adrian Vrauko
Adrian Vrauko este jurnalist cu 14 ani exeperiență în domeniul social și eveniment. Și-a început cariera la Realitatea TV, iar dupa ani de televizune a trecut în jurnalismul online și a lucrat pentru mai multe site-uri din top 10 BRAT. De asemeena a condus 5 ani un site de lifestyle feminim care era pe primul loc în topul accesărilor.

Comments are closed.