Știri

Doliu în sportul românesc. S-a stins la doar 40 de ani

Lumea fotbalului românesc se află în doliu, după ultimul anunț făcut de către cei de la Oțelul Galați.

Valentin Ioviță, fostul mijlocaș lateral care a jucat în Liga 1, a murit la doar 40 de ani.

Totul a fost anunțat de către Oțelul Galați pe rețelele sociale în cursul zilei de duminică, 4 august. Cauza decesului nu a fost anunțată însă de moldoveni.

Valentin Ioviță era directorul Academiei celor de la Oțelul.

”SC Oțelul Galați regretă dispariția fostului jucător, antrenor și coleg Valentin Ioviță și transmite sincere condoleanțe familiei îndoliate, precum și întregii comunități oțelare. Odihnească-se în pace!”, au scris gălățenii pe Facebook.

Sportul Studențesc, Dunărea Galați, Gloria Buzău, Oțelul și CF Brăila sunt echipele pentru care Ioviță a evoluat în carieră. Acesta s-a retras de la Brăila în 2011.
Mijlocaș stânga de profesie, Valentin Ioviță a evoluat în 34 de meciuri în prima divizie, timp în care a înscris și de 4 ori.

La ultimul meci jucat de Oțelul Galați, vineri, 2 august, contra celor de la Hermannstadt (1-0), fanii moldoveni au avut un mesaj de susținere pentru fostul fotbalist: ”Fii puternic Ioviță”, lucru care arăta că acesta nu se afla în cea mai bună stare de sănătate.

0120
Rozalia Despinescu
Experiență de 10 în presa din România. Reporter și redactor la o televiziune locală din Galați, iar după ce a descoperit presa online, a ocupat mai multe poziții la publicații online: redactor, social media manager, editor coordonator.

    Comments are closed.