2.000 de metri pătraţi dintr-o hală s-au transformat în scrum, în urma unui incendiu de proporţii azi-noapte la un depozit din localitatea ilfoveană Afumaţi. Prejudiciul este enorm, deoarece în hală erau depozitate aparate electrocasnice. Clădirea aparţine uneia dintre cele mai mari companii de produse electrocasnice și articole de uz casnic din Istanbul.
Incendiul s-a extins foarte rapid, iar pompierii au fost anunțați târziu. La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta cu flacără deschisă şi degajări de fum pe o suprafaţă de 500 de metri pătraţi. Flacările au atins și 20 de metri înălțime, iar clădirea s-a prăbușit în interior.
Aparatele electrocasnice și materialele care erau depozitate în hala au scos un fum gros. Zona a fost poluată, dar nimeni nu a fost afectat, pentru că acolo sunt doar hale.
Clădirea nu avea autorizație din partea pompierilor. În zona nu sunt hidranți, iar autospecialele au fost alimentate cu apă de la alte depozite, de la câțiva kilometri depărtare.
Pompierii au încercat să protejeze clădirile vecine, care erau la doi metri distanță. Fumul gros, lipsa surselor de apă și apropierea dintre clădiri au făcut că intervenția pompierilor să fie foarte dificilă.
Nu au fost înregistrate victime.
Pompierii au acționat cu 20 de autospeciale. Unii au fost afectați de fum, dar au primit îngrijiri și sunt în afara oricărui pericol. Astăzi, o echipă de specialiști urmează să stabilească cu exactitate cauzele incendiulu