Știri

Ce pensie va primi după recalculare un român care acum ia 1.514 de lei, pentru 42 de ani de muncă

Preşedintele Casei Naţionale de Pensii Daniel Baciu afirmă că procesul de recalculare a pensiilor presupune şi dublări reale ale pensiilor.

„Procesul de recalculare a pensiilor presupune şi dublări reale ale pensiilor. Precizez ca legea este una eminamente liberală pentru că încurajează munca şi contributivitatea. Aş vrea să ofer şi exemple reale pentru ca românii să înţeleagă şi mai bine ce presupun aceste noi majorări. Concret, o pensie de 1.494 lei aferentă unui stagiu de cotizare de peste 43 ani, va ajunge la 1 septembrie la valoarea de 2.978 lei. Asta înseamnă o dublare, respectiv o creştere reală de 1.484 lei (99%). Mai fac precizarea că PNL a susţinut majorarea în sine a pensiilor recalculate, dar a şi identificat resursa bugetară. Există bani în acest sens, ca să risipim orice formă de îndoială”, a declarat Baciu, conform news.ro.

Un alt exemplu oferit de preşedintele Casei Naţionale de Pensii se referă la o pensie de 1.514 lei a unei persoane cu peste 42 de ani stagiu cotizare, peste 17 ani perioadă aferentă punctelor de stabilitate, astfel încât pensia creşte cu 1.457 lei (96%) şi ajunge la 2.971 lei. De asemenea, o pensie de 1.510 lei va ajunge din septembrie la 2.963 lei (aici vorbim de o creştere de 1.453 lei, adică 96%).

„Sunt doar câteva exemple care arată majorări substanţiale ale pensiilor românilor. Aşa cum am declarat, prin această lege profund liberală am vrut să răsplătim munca de o viaţă a românilor, respectând principiul contributivităţii, prelungirea vieţii active, asigurând sustenabilitatea sistemului public de pensii, pe termen mediu şi lung. În acest sens, am introdus punctele de stabilitate, o noutate în această lege, care oferă venituri în plus românilor”, a mai spus Daniel Baciu.

El precizează că astfel sunt rezolvate nechităţile care trenează de ani buni în sistemul de pensii, o parte din pensionari ieşind din sfera indemnizaţiei sociale minime. În total, peste 80% dintre pensionari vor beneficia de majorări în urma aplicării acestei legi.

0144
Cristiana Furtuna
Experiență de 10 în presa din România. Reporter și redactor la o televiziune locală din Galați, iar după ce a descoperit presa online, a ocupat mai multe poziții la publicații online: redactor, social media manager, editor coordonator.

    Comments are closed.