Știri

Cine sunt cei 720.000 de români care rămân cu pensiile îngheţate 2 ani. După recalculare au ieşit pe minus

În timp ce aproape 4 milioane de români vor avea pensii mai mari din septembrie, alţii se vor trezi cu venituri mai mici după recalculare. Peste 700.000 de pensii intră în această categorie.

Pensii recalculate mai mici au cei care au contribuit mai puţin de 25 de ani la sistemul public de pensii, aşadar nu beneficiază de puncte de stabilitate, altfel spus, bonusuri la pensie pentru fiecare an lucrat în plus.

Venitul va rămâne cel actual. Spre exemplu, dacă un pensionar are acum un venit 6.000 de lei, iar în urma recalculării, pensia sa scade la suma de 500 de lei, pensionarul va rămâne cu venitul actual. Pe de altă parte, de anul viitor, pensia indexată cu rata inflaţiei va fi cea recalculată, cea mai mică de 5.000 de lei. Asta înseamnă că acest pensionar ar putea avea venitul îngheţat timp de doi ani.

Pe de altă parte, peste 84.000 de pensii rămân la aceeaşi valoare, în urma recalculării, iar 3,8 milioane de pensionari vor avea parte de creşteri începând din cu data de 1 septembrie. Dintre aceştia, aproape 2 milioane au parte de majorări între 1 leu şi 500 de lei.

Preşedintele Casei Naţionale de Pensii, Daniel Baciu, afirmă că pensionarii care se consideră nedreptăţiţi în urma recalculării pensiilor pot contesta decizia de recalculare. El le recomandă celor care se află în această situaţie să se adreseze iniţial caselor teritoriale, pentru a primi explicaţii cu privire la decizia de recalculare, înainte de a face contestaţie în instanţă.

Baciu a explicat că cele mai mari majorări de pensii se vor înregistrat n cazul celor care au muncit şi au cotizat o lungă perioadă de timp şi care s-au pensionat înainte de anul 2019. Preşedintele Casei Naţionale de Pensii, Daniel Baciu, afirmă că pensionarii care se consideră nedreptăţiţi în urma recalculării pensiilor pot contesta decizia de recalculare. El le recomandă celor care se află în această situaţie să se adreseze iniţial caselor teritoriale, pentru a primi explicaţii cu privire la decizia de recalculare, înainte de a face contestaţie în instanţă.

„Noi nu plecăm de la premisa că pensiile au fost recalculate greşit. Eu am încredere în colegii mei că aceste decizii de recalculare sunt corect recalculate, dar dacă avem această eventuală posibilitate, sunt pârghii stabilite foarte clar de lege. Pe decizia de recalculare, acolo, jos, în subsol, există un termen în care această decizie poate fi contestată, dar eu consider că acest pas de contestare ar trebui să fie ultima soluţie”, a afirmat, miercuri, Daniel Baciu, într-o conferinţă de presă.

0183
Cristiana Furtuna
Experiență de 10 în presa din România. Reporter și redactor la o televiziune locală din Galați, iar după ce a descoperit presa online, a ocupat mai multe poziții la publicații online: redactor, social media manager, editor coordonator.

    Comments are closed.