Lista cu acte necesare pentru șomaj în 2024 nu este deloc una stufoasă, procedura de obținere a ajutorului de șomaj fiind una destul de simplă. Iată ce documente sunt necesare și cum se calculează indemnizația de șomaj în 2024.
Potrivit legii, indemnizaţia de şomaj reprezintă o compensaţie parţială a veniturilor, atât pentru persoanele care-și pierd locul de muncă, cât și pentru absolvenții instituţiilor de învăţământ care nu și-au putut găsi un loc de muncă. Pentru a primi ajutorul de șomaj în 2024, sunt necesare mai multe acte care vor fi depuse la ANOFM- Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă.
Acte necesare pentru obținerea ajutorului de șomaj în 2024
Cerere-tip;
Actul de identitate (în original);
Actele de studii și de calificare (în original, dar și în copie);
Adeverință medicală din care să rezulte că ești clinic sănătos sau apt de muncă ori că ai eventuale restricții medicale;
Actele eliberate de organele financiare teritoriale din care să reiasă că nu realizezi venituri sau că realizezi din activități monitorizate legal, dar suma rezultată în urma acestora nu depășește valoarea indicatorului social de referinta (ISR) – 598 de lei;
Cartea de muncă în original și copie;
Dispoziţie (decizie) eliberată de la ultimul loc de muncă, din care să rezulte data şi motivul încetării raportului de muncă sau de serviciu; Adeverinţă că s-au plătit contribuţiile la fondul asigurărilor de şomaj, obţinută de la ultimul loc de muncă.
Ajutorul de șomaj este o formă de protecție socială de care pot beneficia persoanele fără un loc de muncă.
Intervalul de vârstă în vederea obținerii ajutorul de șomaj este este cuprins între 16 şi 65 de ani.
Persoanele care vor să beneficieze de ajutorul de șomaj trebuie să îndeplinească anumite criterii de eligibilitate, după cum urmează:
-pot solicita ajutorul de șomaj cei care au cotizat la sistemul de asigurări de șomaj timp de cel puțin 12 luni din cele 24 înaintea solicitării acestei indemnizații de șomaj;
-în momentul în care solicitantul depune dosarul pentru a obține ajutorul de șomaj nu trebuie să realizeze venituri sau să aibă venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referință (ISR);
00:00
-românii care vor să depună dosarul cu acte necesare în vederea obținerii ajutorului de șomaj trebuie să știe faptul că indemnizația nu poate fi cerută în cazul în care refuză un loc de muncă potrivit studiilor pe care le au sau refuză participarea la servicii de formare profesională oferite de agențiile pentru ocuparea forței de muncă.