Adriana Iliescu poate spune că se află în categoria norocoasă de vârstnici. Femeia primește o pensie frumușică, iar după recalculare cu siguranță veniturile celei mai bătrâne mame din România au crescut.
Adriana Iliescu a șocat o lume întreagă în urmă cu aproape două decenii, când, la vârsta de 66 de ani, a decis că va aduce pe lume primul și unicul său copil. Anii au trecut, iar cele două își sunt în continuare sprijin reciproc, formând o familie cu adevărat unică.
Destinul nu i-a oferit șansa de a avea o familie, în sensul tradițional, așa că a decis să-și clădească de una singură fericirea. În urmă cu aproape 20 de ani, Adriana Iliescu ajungea cunoscută în toată lumea după ce a devenit mamă la o vârstă venerabilă. Anii au trecut, iar și fiica ei, Eliza, au un trai decent, iar din când împărtășesc cu lumea experiențele lor.
Adriana Iliescu a avut o carieră admirabilă. Aceasta a fost cadru universitar, așa că activitatea sa profesională i-a oferit o pensie decentă, din care își poate întreține fiica. Pensia acesteia este de 5.000 de lei, un venit care îl depășește cu mult pe cel al majorității vârstnicilor din România. Cel mai probabil, aceasta va crește la 1 septembrue 2024, după recalcularea pensiilor. Ea mai primește și o indemnizație de la Uniunea Scriitorilor, în valoare de 2.000 de lei.
„Nu ducem lipsă de nimic. Nu ne plângem de nimic. M-a ajutat bunul Dumnezeu, am fost profesor universitar și am o pensie de 5.000 de lei pe lună, nu am probleme cu banii. Păcatul meu ar fi să zic că o duc greu financiar.
Nu ne-a fost ușor, dar am trecut împreună prin toate. Am trăit din pensia mea de profesor, aș adăuga chiar profesor universitar, dar și din indemnizația pe care o primesc de la Uniunea Scriitorilor. Adică, ceva în jurul a 2.000 de lei. Ne-am gospodărit mereu cu cât am avut și nu am cerut nimănui nimic”, a declarat Adriana Iliescu, potrivit Playtech.