Află ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 25 august 2024
Pe 25 august 2024, în Calendarul ortodox este sărbătoare mare: Aducerea Moaștelor Sfântului Apostol Bartolomeu. Acesta a fost unul dintre cei doisprezece Apostoli ai lui Iisus Hristos.
Calendar ortodox 25 august 2024: Cine a fost Sfântul Apostol Bartolomeu?
Sfântul Apostol Bartolomeu este recunoscut ca unul dintre cei mai importanți misionari ai creștinismului timpuriu. Alături de Sfântul Apostol Filip și de sora acestuia, Mariami, Bartolomeu a fost activ în vestirea învățăturii lui Hristos în cetățile din Siria și Asia de Sus. Misiunea sa nu s-a oprit aici, ci a continuat în Arabia, Persia, India și, în cele din urmă, în Armenia, unde și-a găsit sfârșitul, fiind martirizat pentru credința sa.
Aducerea moaștelor Sfântului Apostol Bartolomeu
După martiriul său, moaștele Sfântului Bartolomeu au fost așezate într-o raclă sfântă, care a devenit cunoscută pentru numeroasele minuni și vindecări ce se petreceau la mormântul său. Aceste minuni au atras atenția și admirația credincioșilor, dar au stârnit și mânia păgânilor.
Din acest motiv, racla cu moaștele Sfântului Bartolomeu a fost aruncată în mare, dar, printr-o intervenție divină, ele au ajuns pe insula Liparia.
Pe insulă, episcopul Agaton, călăuzit de o vedenie dumnezeiască, a descoperit moaștele și, împreună cu clerul și poporul, le-a așezat într-o biserică dedicată Sfântului Bartolomeu. Moaștele au rămas aici până în vremea împăratului Teofil, când, din cauza atacurilor musulmane, au fost mutate în cetatea Venend pentru a fi protejate.
Tot pe 25 august se mai face pomenirea următorilor sfinți:
– Sfântului Apostol Tit;
– Sfinților Mina, Epifanie, Ghenadie;
– Sfanțului Ioan, arhiepiscopul Constantinopolului;
– Cuviosului Ioan Carpatiul.