Recalcularea pensiilor este un măr otrăvit pentru aproape un milion de seniori. Cei care au primit decizii de recalculare pe minus nu mai au dreptul la pensie mărită ani de zile. În situaţia acesta sunt pensionarii care au lucrat în condiţii grele, iar statul le-a permis să se retragă mai devreme din activitate. Acelaşi stat le îngheaţă acum veniturile, pe motiv că nu au contribuit destul.
Aproape 12.000 de pensionari au contestat deciziile de recalculare, iar alte câteva mii au mers să ceară explicaţii la Casele de Pensii. Printre ei, şi Victor Sită, care vrea să dea statul în judecată. După 38 de ani de muncă grea, pe şantier şi în minerit, este revoltat. „Acum am 4.463 și în urmă recalculării ar fi 3.420. De ce? Nu pot să-mi dau seama. Am rămas suprins pentru că mă așteptam la altceva”, a declarat Victor Sită, pensionar.
720.000 de seniori au primit decizii cu pensie mai mică
Aproape 720.000 de seniori au primit decizii cu pensie mai mică. Printre ei, foşti mineri, ceferişti, dar şi artişti. „Pensionarii care au lucrat în condiții de muncă speciale sau de deosebite și/sau grupe de muncă nu beneficiază de puncte de stabilitate deși li s-au plătit contribuții suplimentare pentru aceste puncte. Practic s-au cumpărat ani de pensie”, explică Rodrigo Maxim, lider de sindicat CFR.
Un pensionar care are acum un venit de 7.500 lei, iar în urmă recalculării primește o pensie mai mică, de 5.000 lei, va rămâne cu pensia actuală. Indexarea anuală cu rată inflației se va face la pensia mai mică, cea recalculată. Dacă indexarea va fi de 10 % pe an, atunci vârstnicul va avea pensia înghețată 4 ani. Cum inflația este în scădere, perioada în care venitul rămâne acelaşi ar putea fi mai mare.
„Anumite pensii nu mai cresc. În termeni nominali ele rămân la fel, dar în termeni reali ele vor fi erodate de inflație. Este simptom al faptului că sistemul public de pensii este nesustenabil”, spune Adrian Codîrlaşu, vicepreşedinte CFA. Mulţi seniori au observat în deciziile de recalculare erori care le-au anulat majorarea cuvenită. „De la 34 am ajuns la 23 de ani”, spune o pensionară. „Cu 5 ani mai puțin. Am venit le-am arătat punctul unde e greșeală, și-au cerut scuze”, declară alta.
Ministrul Muncii promite că problemele vor fi remediate
Ministrul Muncii promite că problemele vor fi remediate. „Când colegii noştri au luat dosarul de pensie din arhivă şi datele din dosarul de pensie le-au trecut în format electronic au existat situaţii în care au introdus aceste date eronat”, explică Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii.
Nemulţumiţi sunt şi pensionarii care au obţinut majorări, dar nu cât se aşteptau. „3.305 și acum mi-a dat 5.113, foarte puțin. Dna ministru Simona Bucura-Oprescu a spus cu gura mare în tv că se va dubla. Sunt nemulțumit”, spune un pensionar.
3.800.000 de pensionari vor primi mai mulţi bani de luna viitoare.