Știri

Cum îţi poţi calcula singur vechimea în muncă. Totul se face online

Procesul de recalculare a pensiilor i-a determinat pe mulți angajați să se gândească la viitorul lor financiar și la vechimea acumulată în câmpul muncii. În contextul în care tot mai multe proceduri sunt digitalizate, salariații din România pot acum verifica rapid vechimea în muncă pentru pensia de stat direct online, prin intermediul site-ului Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP).

Pentru a accesa aceste informații, fiecare salariat trebuie să își creeze un cont de utilizator pe site-ul CNPP.ro. Procesul începe cu completarea unui formular online, care ulterior trebuie tipărit și prezentat, împreună cu actul de identitate, la orice casă locală de pensii.

După acest pas, veți primi un e-mail pentru a seta parola, ceea ce va face contul activ. Cei care dețin o semnătură electronică nu mai trebuie să se deplaseze fizic la casele de pensii.

Pașii pentru a verifica vechimea în muncă
Autentificare: După crearea contului, accesați site-ul www.cnpp.ro și dați click pe butonul „Autentificare”, aflat în colțul din dreapta-sus al paginii. Introduceți e-mail-ul și parola setată.

Accesare date: Odată autentificat, în meniul din partea stângă a paginii, selectați opțiunea „Datele mele din sistemul public de pensii”.

Generare raport: În această secțiune, puteți opta pentru un document care prezintă stagiile lunare sau anuale de cotizare. După selectarea opțiunii dorite, apăsați pe „Generează raport actualizat”.

După câteva minute, raportul va fi disponibil în cont și veți primi o notificare prin e-mail când acesta este gata pentru descărcare.

Acești pași simpli permit salariaților să fie la curent cu vechimea acumulată și să își planifice mai bine viitorul financiar în ceea ce privește pensia.

0137
Adrian Vrauko
Adrian Vrauko este jurnalist cu 14 ani exeperiență în domeniul social și eveniment. Și-a început cariera la Realitatea TV, iar dupa ani de televizune a trecut în jurnalismul online și a lucrat pentru mai multe site-uri din top 10 BRAT. De asemeena a condus 5 ani un site de lifestyle feminim care era pe primul loc în topul accesărilor.

Comments are closed.