Știri

O persoană din Prahova a primit după recalculare o pensie mai mare cu 6.569 de lei. Ce mai mare majorare din județ

La nivelul judeţului Prahova, 86% dintre pensionari au beneficiat de majorări după recalculare, cea mai mare majorare fiind în cuantum de 6.569 de lei, a declarat, vineri, directorul Casei Judeţene de Pensii, Viorel Călin.

„Prahova, după cum bine ştiţi şi dumneavoastră, este judeţul cel mai mare număr de pensionari din ţară. Este un judeţ care a fost şi este în continuare puternic industrializat, drept pentru care, dacă la nivel naţional există o majorare în procent de 80% din totalul pensiilor recalculate în Prahova, acest procent este puţin mai mare. Deci, în principiu, din cei 187.000 de pensionari pentru care s-au emis decizii de recalculare, 86% au beneficiat de o majorare la pensie sau urmează zilele următoare chiar să primească pensia deja recalculată. Ceilalţi (…) rămân cu pensiile nemodificate, adică pensia pe care au încasat-o în luna august o vor primi şi luna septembrie”, a afirmat Viorel Călin într-o conferinţă de presă susţinută la sediul PSD Prahova.

Suma cea mai mare pe care a primit-o la calculare un pensionar din judeţul Prahova este de 6.569 lei.

„Din cei 86%, 44% au primit o majorare de până la 500 de lei, 30% au primit sume cuprinse între 500 şi 1.000 de lei, 22% sume cuprinse între 1.000 şi 2.000 de lei şi un procent de 3,2% au primit o majorare de peste 2.000 de lei. Cu caracter informativ, (..) cea mai mică majorare este de ordinul a câţiva lei, în timp ce suma cea mai mare pe care a primit-o un pensionar în judeţul Prahova este de 6.569 de lei. Deci sunt pensionari care au primit sume destul de importante”, arată sursa citată.

Directorul Casei de Pensii Prahova a menţionat că mii de persoane s-au adresat instituţiei pentru informaţii.

075
Rozalia Despinescu
Experiență de 10 în presa din România. Reporter și redactor la o televiziune locală din Galați, iar după ce a descoperit presa online, a ocupat mai multe poziții la publicații online: redactor, social media manager, editor coordonator.

    Comments are closed.