Știri

Ce diferență mare de vârstă este între Marcel Pavel și soția sa. „Nu a fost dragoste la prima vedere, nici la a doua”

Marcel Pavel este unul dintre cei mai apreciați artiști din țara noastră. De mai bine de 30 de ani, se cunoaște cu soția lui Violeta, iar împreună au trei copii. Între aceștia este o diferență de vârstă de 12 ani, însă acest lucru nu a fost vreodată un impediment pentru ei.

Soția lui Marcel Pavel se numește Violeta și este de profesie balerină. Povestea de dragoste pe care o trăiește alături de artist este una demnă de un film romantic. S-a născut sub numele de Violeta Şmîşleaeva, în 1971, fiind originară din Rusia.

La vârsta de 21 de ani, a venit în România, pentru a sustine o serie de spectacole. Așa l-a cunoscut pe Marcel Pavel, iar după patru luni de tatonări au decis să înceapă o relaţie. A renunțat, pentru iubire, la casa părinților și la țara în care s-a născut.

„L-am cunoscut în 92. Și atunci trăiam vremuri tulburi, cu multe schimbări, însă aveam încredere că sunt schimbări în bine! Nu a fost dragoste la prima vedere, nici la a doua, dar Marcel a fost întotdeauna carismatic şi a reuşit să-mi pătrundă în minte şi în inimă. Dar nu, nu mă vedeam lângă el, şi cum aş fi putut spera: eu balerină, el cântăreţ, nu era o combinaţie câştigătoare!”, a dezvăluit soția lui Marcel Pavel.

De aproape 30 de ani, Violeta Șmîșleaeva și Marcel Pavel formează una dintre cele mai frumoase familii din showbiz. Binecuvântați cu trei copii, cei doi au trăit o poveste de dragoste demnă de un film, poveste care și acum este susținută de dragostea și respectul pe care și le poartă.

Cu toate că el este unul dintre cei mai cunoscuți artiști din România, Violeta, soția lui Marcel Pavel, fostă balerină la Teatrul Bolșoi din Moscova, este o prezență rară la evenimentele mondene. Între cei doi este o diferență de vârstă de 12 ani, însă acest lucru nu a reprezentat vreun obstacol pentru ei.

Cine este, de fapt, Violeta

Violeta Şmîşleaeva, soţia lui Marcel Pavel, este originară din Rusia. Cu mult timp în urmă, ea a venit în România ca balerină, pentru a susține mai multe spectacole. În prezent, Violeta Pavel se ocupă de afacerile familiei, dar şi de cei trei copii ai lor.

Cuplul Marcel și Violeta Pavel are trei copii – doi băieți, Sasha (22 de ani) și Richard (24 de ani), și o fetiță, Ioana Iuvenalia (8 ani). Dacă cei doi fii ai lor sunt amândoi interesați de o carieră muzicală, fetița, deocamdată, a luat calea dansului.

0172
Cristiana Furtuna
Experiență de 10 în presa din România. Reporter și redactor la o televiziune locală din Galați, iar după ce a descoperit presa online, a ocupat mai multe poziții la publicații online: redactor, social media manager, editor coordonator.

    Comments are closed.