Știri

Se anunță o nouă creștere a pensiilor de la 1 octombrie. Pensionarii vizați de noua măsură. „Un…

Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti a emis 470.000 de decizii de recalculare, iar pensia va creşte pentru 390.000 de pensionari, a declarat, vineri, Cristiana Dumitrescu, director executiv al CPMB.

Ea a mai precizat și că există şi 277 de cereri de revizuire.

„Această lege este o lege care elimină toate inechităţile din sistemul public de pensii. Pensiile vor fi egale pentru contribuţii egale şi în urma recalculării nicio pensie aflată în plată nu va scădea. Vreau să menţionez că la nivelul Casei de Pensii a Municipiului Bucureşti avem un număr de 470.000 de pensionari cărora li s-au emis decizii de recalculare. Deci, în perioada anterioară zilei de 16 august, colegii mei au lucrat foarte mult, au fost încărcaţi cu această recalculare şi am reuşit să finalizăm la timp, la termen, emiterea şi transmiterea celor 470.000 de decizii către Poşta Română. Începând cu luna septembrie a acestui an, aproximativ 390.000 de pensionari din municipiul Bucureşti vor avea un motiv de bucurie pentru că pensia aflată în plată le va creşte. Există însă o categorie de pensionari cărora pensia le va rămâne în plată la nivelul lunii august şi aici mă refer la cei cu indemnizaţie socială, deci cei care au în plată 1.281 de lei şi a căror contributivitate este mai mică decât acest prag, precum şi cei care au un stagiu mai mic de cotizare de 25 de ani şi care în urma recalculării nu au primit acele bonusuri, puncte de stabilitate. Astfel că acestora pensia le va rămâne în plată ca la nivelul lunii august”, a spus Cristiana Dumitrescu.

Ea a menţionat că pentru aceşti beneficiari Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti a transmis zilele acestea o scrisoare semnată de ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, şi de Daniel Baciu, preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice, pentru a-i informa că pensiile vor fi păstrate în plată la nivelul lunii august.

De asemenea, ea a afirmat că există şi 277 de cereri de revizuiri. Pensionarii pot depune o cerere de revizuire în termen de 45 de zile de la data primirii deciziei de recalculare.

„Vreau să mai precizez faptul că de la 1 octombrie, odată cu creşterea plafonului de impozitare, de la 2.000 la 3.000 de lei, un număr de pensionari de aproximativ 125.000 din cadrul Casei de Pensii a Municipiului Bucureşti vor beneficia din nou de o creştere datorită faptului că pensiile nu se vor mai impozita sub acest plafon”, a spus Cristiana Dumitrescu.

097
Cristiana Furtuna
Experiență de 10 în presa din România. Reporter și redactor la o televiziune locală din Galați, iar după ce a descoperit presa online, a ocupat mai multe poziții la publicații online: redactor, social media manager, editor coordonator.

    Comments are closed.