Știri

Un pensionar a refuzat decizia de recalculare pe motiv că a primit prea mulţi bani: „Nu îi merit”

Autorităţile au anunțat bilanțul primelor două săptămâni, după recalcularea pensiilor: 60.000 de pensionari sunt nemulțumiți și 3.000 de decizii cu erori vor fi recalculate. Însă, printre ei se află şi seniori care s-au dus la Casa de Pensii pentru a refuza suma rezultată din recalculare. Este cazul unui bărbat care a cerut revizuirea deciziei, pe motiv că i s-au atribuit nişte bani pe care nu îi merită.

Potrivit datelor, cele mai multe dintre deciziile de recalculare aveau stagii de cotizare mai mici față de ceea ce au muncit oamenii în general. Iar în timp ce revolta în rândul pensionarilor care au contribuit crește, Casa Națională de Pensii anunță că a crescut numărul pensionarilor speciali, la aproape 12.000 de beneficiari. Cea mai mare pensie de serviciu depășește 25.000 lei.

Însă există şi pensionari care au avut de reclamat faptul că au primit prea mulţi bani în decizia de recalculare. Este cazul domnului Alexandrescu care a venit dis-de-dimineața la Casa de Pensii din București. El spune că a avut o sumă prea mare în decizia de recalculare și a cerut revizuirea.

„Am primit și eu hârtia cu decizia de recalculare. În cazul meu, particular, cred că mi s-au acordat niște bani pe care eu nu-i merit. Niște bani necuveniți, în chip firesc, trebuie să îi dai înapoi”, a spus, pentru Antena 3 CNN, pensionarul.

Bilanțul deciziilor de recalculare

Între timp, 60.000 de pensionari au cerut explicații zilele acesteia, iar aproape 3000 de decizii vor fi revizuite. Cel mai des printre erorile găsite la cei care au făcut cereri de recalculare este un stagiu de cotizare mai mic.

„Am venit să depună cerere pentru vechimea. Nu mi s-a calculat armata în decizie”, spune un alt pensionar.

„Am ieșit anticipat, mai am doi ani, am 63 de ani şi se iese cu penalizare. Am avut o penalizare de 300 lei la decizia trecută și acum s-a dublat penalizarea, deci am 600 lei și plus. Plus că nu ies socotelile, nu sunt ani…”, mai spune cineva.

O altă femeie a venit pentru pensia soțului. A primit decizia de recalculare acum câteva zile în creștere. Un șoc a avut când a primit talonul cu o sumă mult mai mică.

„Nu corespunde în talon nici măcar numărul de puncte. E mai mic cu 1.000 de lei şi ceva și ceva și ceva de lei mai puțin pe noul talon, pe noul talon față de pensia recalculată”, spune femeia.

Cei care aşteaptă pensia din străinătate se lovesc de birocraţie

Un alt bărbat care a lucrat și în Italia așteaptă de doi ani să primească și pensia de acolo, dar se lovește de multă birocrație. Nici de venitul luat în România nu este mulțumit.

„Nu mi se pare normal pentru că e dreptul meu, dar ei mă plimbă de la Ana la Caiafa. Cum m-a ținut și aici când m-a dat pensia pe România, m-a ținut vreo 3-4 ani de zile.

Este aglomerat zilele acestea și la ghișeele unde se depun acte pentru mica recalculare.

„Sporurile nepermanente care la mine sunt trecute în carnetul de muncă, dar nu mi le-au luat în considerare. Şi atunci trebuie să venim să facem aici coadă”, mai spune o femeie.

Pensiile recalculate se livrează prin poștă până pe 15 septembrie, iar pe 12 se virează banii pe carduri.

095
Adrian Vrauko
Adrian Vrauko este jurnalist cu 14 ani exeperiență în domeniul social și eveniment. Și-a început cariera la Realitatea TV, iar dupa ani de televizune a trecut în jurnalismul online și a lucrat pentru mai multe site-uri din top 10 BRAT. De asemeena a condus 5 ani un site de lifestyle feminim care era pe primul loc în topul accesărilor.

Comments are closed.