Știri

Spaniolii au învățat ‘metoda românească’ de a face plinul la mașină: Este cel mai eficient

Un clip viral în Spania dezvăluie un „truc românesc” (truco rumeno) despre cum să faci plinul la mașină în cel mai eficient mod posibil, arătând cum să introduci până și ultima picătură de benzină în rezervor.

Un român stabilit în Spania a dezvăluit un truc simplu pentru a maximiza cantitatea de combustibil introdusă în rezervor, o soluție ingenioasă în contextul scumpirilor recente.

Așa-numitul „truco rumeno” a devenit tot mai popular în rândul șoferilor spanioli, demonstrând creativitatea românilor din diaspora, notează publicația El Dia.

Tehnica implică ridicarea furtunului de alimentare într-o poziție descendentă, pentru a se asigura că întreaga cantitate de combustibil ajunge în rezervor.

„Trebuie să storci ultima picătură, pentru că aceea pornește mașina”, explică românul în videoclipul său, care a devenit mai târziu viral.

Acest truc simplu, dar eficient, a captat atenția a mii de șoferi care vor să evite risipa și să înceapă călătoriile cu rezervorul plin, fără să piardă nicio picătură de combustibil, relatează ziarulromanesc.es.

078
Cristiana Furtuna
Experiență de 10 în presa din România. Reporter și redactor la o televiziune locală din Galați, iar după ce a descoperit presa online, a ocupat mai multe poziții la publicații online: redactor, social media manager, editor coordonator.

    Comments are closed.