Sunt mult persoane care se trezesc în timpul nopții. Sentimentul intens de anxietate te apasă și pur și simplu nu mai poți să adormi. Sunt mai multe metode care te vor face să treci mai ușor peste această problemă.
Specialiștii susțin că trezitul în miezul nopții, se produce deoarece după ce am dormit bine, corpul nostru începe să ne pregătească încet pentru zi prin reducerea melatoninei, hormonul care ne ajută să adormim, și creșterea nivelului de cortizol, supranumit și hormonul stresului. După eliberarea mare de hormoni la 3 sau 4 dimineața, dacă ai de-a face cu stresul în viața ta, cel mai probabil te vei trezi. Dacă viața ta este liniștită și nu ești o persoană stresată, atunci te vei trezi, dar vei adormi imediat.
„În această perioadă a ciclului de somn, suntem la cel mai scăzut reflux fizic și cognitiv. Din punctul de vedere al naturii, acesta trebuie să fie un moment de recuperare fizică și emoțională, așa că este de înțeles că resursele noastre interne sunt scăzute”, spune Greg Murray, cercetător în psihologie cu experiență în starea de spirit, somn și ritmul circadian, pentru The Conversation.
„Dar ne lipsesc și alte resurse în miezul nopții – conexiunile sociale, bunurile culturale, toate abilitățile de adaptare ale unui adult nu sunt disponibile în acest moment. Fără niciuna dintre abilitățile noastre umane, suntem lăsați singuri în întuneric cu gândurile noastre. Așa că mintea are parțial dreptate când concluzionează că problemele pe care le-a generat sunt de nerezolvat – la 3 dimineața, majoritatea problemelor ar fi literalmente.”, mai spune Murray.
În acest moment de stres și vulnerabilitate persoanele își aduc aminte de diverse probleme, care fie s-au produs în urmă cu foarte mulți ani sau care s-au produs cu câteva ore de somn. Din acest motiv, va fi foarte greu să adormiți.
Ce trebuie să faci ca să poți să dormi
Există, însă, mai multe modalități de a reveni la somn și de a opri anxietatea. Una dintre ele este eliberarea de stres. De aceea e bine să ieși din cameră și să faci o listă pe care să o citești de dimineață. Acest lucru te va elibera de griji, pentru că știi că poți să te ocupi de ele când ești treaz. Și „numărarea oilor” poate fi o metoda eficientă în combaterea insomniei.
De asemenea, trebuie să fii atent la respirația ta. Greg Murray susține că ar trebui să-ți redirecționezi atenția de la gânduri către respirație, care este o formă de meditație. „Îmi aduc atenția asupra simțurilor mele, în special a sunetului respirației mele. Când observ că apar gânduri, îmi readuc ușor atenția la sunetul respirației”, mai spune Murray. Prin acest mod îți îndepărtezi atenția de la gândurile care te frământă, iar exercițiul de respirație te ajută să te relaxezi.
Altă dată e bine să mănânzi ceva. Uneori, ne trezim în miezul nopții pentru că ne este foame și ne scade glicemia. „Prima întrebare pe care o pun (pacienților mei n. red.) este: Când ați mâncat ultima dată?” a precizat Michael Breus, psiholog specializat în tulburări de somn, pentru Sleep.com.
„Adesea, ei și-au terminat ultima masă la ora 19; acum este ora 3 dimineața – adică opt ore mai târziu – deci ghici ce? Au rămas fără combustibil”, a mai adăugat acesta.
Dacă v-ați trezit din cauza unei scăderi a zahărului din sânge, experții recomandă să mâncați o gustare mică care include proteine și grăsimi.