Știri

Mihai Voropchievici spune care sunt zodiile ce trec prin mai multe despărțiri în viață

Din cele 12 zodii, Gemenii și Fecioarele se pare că nu o nimeresc pe plan sentimental de la prima încercare. Ba mai mult, Gemenii pot ajunge să divorțeze de mai multe ori până să ajungă la omul potrivit.

Gemenii își iau viața în piept încă de la vârste fragede. Fiind mai precoce, de felul lor, fac totul într-un mod serios încă de la 19-20 de ani. Își stabilesc clar prioritățile și se gândesc serios la ce vor să facă în timpul vieții. Își urmăresc liniștiți drumul, fiind adepții pașilor mici. Reușesc să își finalizeze toate obiectivele pe care și le-au propus. Prin experiență, ei fiind și o zodie dublă, de multe ori au mintea cea din urmă și se restrâng la o parte din activități calapodându-se pe una singură.

Fac parteneriate greu, foarte greu. Bineînțeles că în zodia Gemenilor mai sunt și Gemeni care mai au și câte o karmă negativă. Până stabilesc o familie, mai trec prin divorțuri, prin mai multe legături neconsfințite oficial. Perioada lor de afirmare și de împlinire este intervalul de la 20 de ani la 35 de ani. Este un interval destul de lung.

Fecioarele sunt printre acele zodii liniștite. Nu-și fac griji asupra viitorului și, întotdeauna, știu că au noroc și mizează pe norocul pe care îl au. Au destul timp să-și croiască drumul dorit în viață. Problema este că se urnesc mai greu.

Cu toate astea, când au pornit la drum, reușesc să îi ajungă pe ceilalți din urmă și să-i depășească. Au multă putere de muncă și nu cedează cu una, cu două în fața greutăților. Fecioara le depășește pe celelalte două zodii de pământ la capitolul anduranță. Caută să construiască în jurul ei bunăstarea necesară pentru tot parcursul vieții.

În vederea unei căsătorii, Fecioarele fac imprudențe și se pot căsători foarte devreme. Sunt firi mai suspicioase și când li se pare că au găsit omul potrivit, nu îl analizează în dragoste, sunt mai superficiale. Ele pot trece prin eșecuri amoroase și se decid mai greu. A doua căsătorie sau a doua relație poate fi mai bună. Între 35 de ani și 50 de ani acționează benefic, construind bunăstarea și dragostea.

074
Rozalia Despinescu
Experiență de 10 în presa din România. Reporter și redactor la o televiziune locală din Galați, iar după ce a descoperit presa online, a ocupat mai multe poziții la publicații online: redactor, social media manager, editor coordonator.

    Comments are closed.