Știri

Meterologii ne avertizează că vom avea parte de o iarnă complet neobişnuită. Câte grade vor fi în sezonul rece

Meteorologii avertizează că vom avea parte de o iarnă complet neobişnuită. Aceasta va fi caldă şi fără ninsori.

În următoare perioadă, temperaturile vor creşte de la o zi la alta şi vom avea chiar şi cu 10-11 grade mai mult faţă de temperaturile normale pentru această perioadă.

Cum va fi vremea în următoarele zile

În acest weekend, va fi şi mai cald, în unele zone vor fi peste 30 de grade Celsius.

Spre exemplu, sâmbătă, în Capitală, vor fi 32 de grade. „Clar că e vorba de o perioadă de vară dar să ştiţi că această prelungire a verii uneori spre toamnă este ceva ce devine din ce in ce mai frecvent in ultimii ani. Anul trecut am avut temperaturi de peste 35 de grade Celsius chiar în a doua parte a lunii octombrie”, a precizat Roxana Bojariu, climatolog, potrivit Observator.

În estul şi sudul Europei va ajunge un val de aer fierbinte din nordul Africii. În weekend însă, aerul mai rece venit dinspre nord-vestul continentului va recâştiga terenul pierdut.

Chiar dacă pe timpul zilei vremea va fi numai bună de stat la plajă, serile vor fi reci toată săptămâna.

„Noptile urmatoare minime undeva intre 6 si 15 grade, in general. În toată această toamnă trebuie să ne asteptăm la astfel de manifestări sau de treceri”, a spus Mihai Timu, meteorolog ANM.

Cum va fi vremea în această iarnă
Vremea se va răci, brusc, de duminică, chiar şi cu 10 grade Celsius în unele zone.

Furtunile care creează probleme în vestul Europei vor aduce ploi şi în ţara noastră.

„Duminică ne asteptăm la instabilitate atmosferică, averse, descărcări electrice si intensificări ale vantului si cantităti de apă mai însemnate”, a anunțat Mihai Timu, meteorolog ANM.

Meteorologii anunţă că vom avea parte de o iarnă caldă, cu temperaturi pozitive, ce nu vor scădea sub 2 grade Celsius.

Meteorologii EaseWeather anunță o iarnă cum n-a mai fost în România: Prognoza pentru decembrie 2024, ianuarie și februarie 2025

Meteorologii EaseWeather au anunțat o iarnă cum n-a mai fost până acum în România! Vă prezentăm progonoza emisă de specialiști pentru lunile decembrie 2024, ianuarie și februarie 2025. Ce temperaturi vor înregistra termometrele? Cele mai noi informații despre vreme! La ce trebuie să se aștepte români în sezonul rece?

Mulți români așteaptă cu nerăbdare iarna, iar majoritatea se întreabă când își vor face apariția primii fulgi de nea! Meteorologii EaseWeather au emis deja prognoza meteo!

Este important de precizat faptul că există mari șanse să existe actualizări pe parcurs. Vă prezentăm cum arată în acest moment preconizările specialiștilor.

Prognoza meteo pentru decembrie 2024, ianuarie și februarie 2025
Potrivit specialiștilor, valorile termice se vor situa între 4 și 12 grade Celsius în luna decembrie. Meteorologii au anunțat ploi pe data de 3, 6, 7, 15 și 24, însă vor exista și zile însorite. Vremea va fi destul de rece, dar nu specifică acestei perioade a anului.

În luna ianuarie, va ploua mai des decât în decembrie, dar nu au fost anunțate ninsori. Termperaturile minime vor fi de 2 grade Celsius, iar cele maxime de 12.

Când s-au anunțat ninsori
Mulți români așteaptă cu nerăbdare zăpada și asociază iarna cu fulgii de nea, însă specialiștii au anunțat că va ninge doar pe 3 decembrie și 28 ianuarie. Vestea nu este una bună pentru cei ce visează la sărbători de iarnă ca în povești. Cu toate acestea, există mari șanse ca meteorologii să facă schimbări majore și să vină cu noi precizări.

Iarna va fi mai călduroasă decât în anii precedenți, conform prognozei emise de meteorologii EaseWeather. Potrivit specialiștilor, termometrele vor înregistra temperaturi mai ridicate decât cele obișnuite pentru sezonul rece. Spunem asta pentru că nu există nicio maximă negativă.

08
Adrian Vrauko
Adrian Vrauko este jurnalist cu 14 ani exeperiență în domeniul social și eveniment. Și-a început cariera la Realitatea TV, iar dupa ani de televizune a trecut în jurnalismul online și a lucrat pentru mai multe site-uri din top 10 BRAT. De asemeena a condus 5 ani un site de lifestyle feminim care era pe primul loc în topul accesărilor.

Comments are closed.