Știri

Cum va fi vremea în săptămâna 30 septembrie – 7 octombrie

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru luni, 30 septembrie 2024. Ultima zi din prima lună de toamnă aduce valori termice scăzute și ploi abundente în aproape toată țara.

Luni, 30 septembrie 2024, ploile vor continua să fie prezente în Moldova, Transilvania, Oltenia, Muntenia și Dobrogea. Un cod portocaliu de vreme severă pentru Giurgiu, București, Ilfov, Teleorman, Olt, Vâlcea, Gorj, Dâmbovița, Argeș, Prahova, Covasna, Ialomița și Călărași rămâne valabil până la ora 12:00.

De luni, în Moldova, Dobrogea, centrul și estul Munteniei, estul și sudul Transilvaniei, zona de munte a județelor Vâlcea, Argeș și Dâmbovița vor fi perioade cu ploi torențiale și abundente. În intervale scurte de timp și prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 50…70 l/mp și local peste 80…100 l/mp.

Vântul va avea intensificări, temporar cu rafale în general de 70…85 km/h.

În Carpații Orientali și Meridionali, la altitudini în general de peste 1700 m, vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, iar vântul va avea intensificări, cu viteze de 70…90 km/h.

Prognoza ANM pentru săptămâna 30 septembrie – 7 octombrie

Valorile termice vor fi ușor mai coborâte decât cele specifice în regiunile vestice și nord-vestice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale.

Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile sudice, estice și local în cele centrale, dar și ușor deficitare în cele vestice și nord vestice.

Temperaturile vor fi ceva mai mici decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile vestice şi nord-vestice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale.

Va ploua mai mult în zona regiunilor sudice, estice și local în cele centrale. Ploile vor fi mai rare, însă, în regiunile vestice și nord-vestice.

Vremea în Banat

În această săptămână condițiile de ploaie se vor reduce.

Vremea în Crișana

Temperaturile vor scădea treptat, dar semnificativ, cu 8…9 grade, apoi vor crește ușor, dar media nu va mai depăși 10…12 grade. Probabilitatea pentru averse va fi mai ridicată în 28 – 30 septembrie.

Vremea în Transilvania

Maximele termice vor atinge în medie 20…22 de grade. Media minimelor termice va fi în creștere, de la 8 grade în prima zi, până spre 12…13 grade la finalul primei săptămâni. Probabilitatea pentru averse va fi mai ridicată între 28 și 30 septembrie.

Vremea în Maramureș

În prima săptămână din luna octombrie condițiile de ploaie vor fi mai reduse.

Vremea în Moldova

După 2 octombrie 2024, scade probabilitatea adverselor.

Vremea în Dobrogea

Media maximelor până la 23…24 de grade, iar a minimelor spre 13…14 grade. Probabilitatea mai mare pentru averse va fi la începutul lunii octombrie.

Vremea în Muntenia

Media minimelor termice va crește ușor și treptat și la finalul intervalului va atinge 10…11 grade. Probabilitatea pentru averse va fi mai ridicată între 29 septembrie și 1 octombrie.

Vremea în Oltenia

În prima săptămână din luna octombrie condițiile de ploaie vor fi mai reduse.

Vremea la munte

În în primele două-trei zile se va răci accentuat, apoi media maximelor se va situa între 10 și 15 grade, iar a minimelor între 2 și 7 grade. Vor fi posibile ploi aproape în fiecare zi, mai intense și pe arii mai extinse la sfârșitul lunii septembrie și la începutul lunii octombrie.

Luni, 30 septembrie 2024, vremea rămâne ploioasă. Cerul se va menține înnorat, iar vântul va avea unele intensificări de scurtă durată. Este posibil ca aversele să fie însoțite de vijelii și descărcări electrice.

Temperaturile maxime se vor încadra între 15 – 16 grade Celsius, în timp ce minimele vor atinge 9 grade Celsius. Bucureștenii vor avea parte de o noapte rece.

Prognoza meteo luni, 30 septembrie 2024, în principalele orașe din țară

Iată care sunt temperaturile de luni, 30 septembrie 2024 în principalele orașe ale țării:

Timișoara: 17 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 56%, Vânt: 16 km/h

Oradea: 16 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 53%, Vânt: 21 km/h

Baia Mare: 14 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 60%, Vânt: 11 km/h

Cluj Napoca: 14 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 63%, Vânt: 14 km/h

Sibiu: 13 grade Celsius, Precipitații: 50%, Umiditate: 71%, Vânt: 11 km/h

Alba Iulia: 15 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 63%, Vânt: 8 km/h

Craiova: 19 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 50%, Vânt: 18 km/h

Târgu Jiu: 19 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 50%, Vânt: 14 km/h

Suceava: 9 grade Celsius, Precipitații: 90%, Umiditate: 89%, Vânt: 29 km/h

Bacău: 11 grade Celsius, Precipitații: 70%, Umiditate: 81%, Vânt: 29 km/h

Botoșani: 11 grade Celsius, Precipitații: 90%, Umiditate: 82%, Vânt: 24 km/h

Miercurea Ciuc: 9 grade Celsius, Precipitații: 80%, Umiditate: 85%, Vânt: 13 km/h

Brașov: 11 grade Celsius, Precipitații: 80%, Umiditate: 80%, Vânt: 13 km/h

Ploiești: 16 grade Celsius, Precipitații: 60%, Umiditate: 61%, Vânt: 10 km/h

Buzău: 16 grade Celsius, Precipitații: 50%, Umiditate: 64%, Vânt: 19 km/h

Târgoviște: 17 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 65%, Vânt: 8 km/h

București: 16 grade Celsius, Precipitații: 90%, Umiditate: 73%, Vânt: 13 km/h

Iași: 12 grade Celsius, Precipitații: 60%, Umiditate: 83%, Vânt: 31 km/h

Galați: 14 grade Celsius, Precipitații: 40%, Umiditate: 73%, Vânt: 29 km/h

Brăila: 14 grade Celsius, Precipitații: 40%, Umiditate: 73%, Vânt: 29 km/h

Constanța: 16 grade Celsius, Precipitații: 50%, Umiditate: 79%, Vânt: 29 km/h

Tulcea: 17 grade Celsius, Precipitații: 50%, Umiditate: 78%, Vânt: 31 km/h

Săptămâna 07.10.2024 – 14.10.2024

Temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele normale, la nivelul întregii țări.

Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării.

022
Furtună Cristiana
Experiență de 10 în presa din România. Reporter și redactor la o televiziune locală din Galați, iar după ce a descoperit presa online, a ocupat mai multe poziții la publicații online: redactor, social media manager, editor coordonator.

    Comments are closed.