Media

Cine este bărbatul din viața Alexiei Eram cu care a fost fotografiată la abia o lună de la despărțirea de Mario Fresh

Alexia Eram și Mario Fresh și-au spus adio cu mai bine de o lună în urmă, însă numai zilele acestea au făcut despărțirea publică. Cei doi au ales să o ia pe căi diferite iar Alexia Eram a plecat la Paris, acolo unde a fost surprinsă cu un actor celebru.

Alexia Eram și Mario Fresh s-au despărțit, după mai bine de opt ani de relație, după o relație pe care au avut-o încă din adolescență. Imediat după despărțire, Alexia a plecat la Paris pentru a vizita evenimentul de modă numit „Fashion Week” (n.a – Săptămâna Modei), unde s-a întâlnit cu un actor celebru.

Alexia Eram a fost fotografiată cu un actor dintr-un serial în vogă
Alexia Eram a apărut într-o ipostază care i-a surprins pe fani după ce s-a fotografiat alături de un celebru actor, dintr-un serial Netflix. Fanii au reacționat rapid și au fost surprinși să o vadă pe fosta iubită a lui Mario Fresh lângă actorul Lucien Laviscount, ce joacă rolul lui „Alfie” din serialul „Emily In Paris”.

Fiica Andreei Esca nu a ezitat să împărtășească imaginile cu fanii, în spațiul online, iar acestea au făcut furori. Mai multe persoane publice au fost surprinse de această fotografie și au comentat pe baza ei.

„Who is the guy next to Margot?”, a comentat Inna, făcând aluzie la cel de-al doilea nume al Alexiei, Margot.

„Margot in Paris”, a comentat mama sa, Andreea Esca.

Cuplul s-a separat după opt ani
La sfârșitul lunii iulie, cuplul a sărbătorit opt ani de când sunt împreună iar fanii credeau că urmează să se căsătorească, însă cei doi au decis să se despartă și să pună stop poveștii de dragoste.

În urma despărțirii, fiica Andreei Esca a plecat la bunicii săi din Paris, într-o călătorie de business, pe când Mario Fresh a rămas acasă pentru a se concentra pe cariera muzicală. El i-ar fi dedicat noua melodie, intitulată „Nu plânge”, ale cărei versuri sună în felul următor : „Mă visezi cum te alintam și sărutam pe ochii tăi verzi/ Și-ți spuneam că faci cât un univers”.

Primul indiciu cu privire la despărțire a fost faptul că Mario Fresh și-a șters toate pozele de pe rețelele de socializare cu Alexia Eram, deși aceștia au continuat să se urmărească serios. Deoarece fanii au devenit tot mai curioși, Mario Fresh a ieșit în spațiul public și a clarificat situația, precizând că aceștia nu mai formează un cuplu.

083
Adrian Vrauko
Adrian Vrauko este jurnalist cu 14 ani exeperiență în domeniul social și eveniment. Și-a început cariera la Realitatea TV, iar dupa ani de televizune a trecut în jurnalismul online și a lucrat pentru mai multe site-uri din top 10 BRAT. De asemeena a condus 5 ani un site de lifestyle feminim care era pe primul loc în topul accesărilor.

Comments are closed.