Media

Gabriela Cristea a izbucnit în lacrimi. Este vorba despre fiica ei, Victoria: „Mi s-a rupt sufletul într-o mie de bucăți”. Off, Doamne greu mai e!

Gabriela Cristea a trecut printr-un cumul de emoții, după ce fiica ei, Victoria, a plecat pentru prima oară în excursie cu clasa. Prezentatoarea le-a povestit prietenilor virtuali ce sentimente au încercat-o când și-a văzut fiica plângând, că vrea acasă, la mami.

Gabriela Cristea este foarte activă pe rețelele sociale și, de curând, le-a povestit fanilor o situație prin care trece. Fiica ei, Victoria, a plecat pentru prima dată în excursie, iar la un moment dat, a sunat-o să îi spună că vrea acasă, lucru care a emoționat-o foarte tare pe vedetă.

Prezentatoarea TV a mai povestit că fiica ei era entuziasmată că se va distra cu copiii de vârsta ei, însă la finalul zilei, lucrurile au luat o turnură neașteptată.

Gabriela Cristea, în lacrimi pentru fiica ei
”A fost pentru prima dată când Victoria a plecat cu toată clasa în excursie și a stat peste noapte. A fost complicat, pentru că aseară, în timp ce eram la emisiune, i-am dat un ceas din acela de control la ea, pe care nu l-a avut tot timpul, doar în anumite momente, și când ne-a sunat seara… ce credeți, plângea că vrea acasă la mami.

Mi s-a rupt sufletul într-o mie de bucăți și a fost foarte greu de gestionat, dar împreună cu învățătoarea am reușit să ieșim la liman. Azi ne-a sunat Victoria și era așa veselă și plină de voioșie. Așteptăm și reacțiile de diseară, de la somn”, a spus Gabriela Cristea.

Vedeta a mai povestit că unul din telefoanele primite de la Victoria a prins-o fix în timpul emisiunii, în direct, motiv pentru care nu a putut să răspundă.

„Mi se par nișe situații complicate. Pe lângă asta, trebuie să-ți faci timp să te concentrezi la serviciu, ea a sunat în timp ce eu eram în direct. Acasă era Iris. A auzit-o plângând pe Victoria și a început și ea să plângă, plângeau de la distanță. A fost în întreagă nebunie ieri, la noi acasă, dar am reușit să ne calmăm și am rezolvat. Abia așteptăm să ne reunim toți patru”, a mai spus prezentatoarea TV.

0400
Adrian Vrauko
Adrian Vrauko - redactor șef Fresh24. Are o 16 ani de experiență și este specializat pe știri sociale și breaking news. Și-a început cariera la Realitatea TV, iar dupa ani de televizune a trecut în jurnalismul online și a lucrat pentru mai multe site-uri ca redactor șef din top 10 BRAT. De asemena a condus 5 ani un site de lifestyle feminim care era pe primul loc în topul accesărilor. Spune că nivelul la care a ajuns se datorează mentorului său, Anamaria Lembrău cunoscută ca un jurnalist cu experiență mare care a condus redacții mari de știri. Adi mai afirma că Anamaria l-a slefuit și l-a făcut să strălucească. Este pasionat de avioane și spune că dacă ar putea s-ar muta într-un avion.

Comments are closed.