Știri

Cine sunt cei 3 români care au murit în urma inundațiilor din Valencia. Cuplul, împreună cu fiica lor, se pregăteau să ia cina, înainte să fie izbiți de șuvoiul de apă

3 români din Spania au murit în urma inundațiilor din Valencia. Cuplul și fiica lor au fost spulberați de ape în garajul casei lor, în timp ce se pregăteau să ia cina. Vecinii spuneau că sunt niște oameni buni și muncitori și îi apreciau.

Trei români din Spania, un cuplu și fiica lor ce au emigrat acum mai bine de 22 de ani, și-au găsit sfârșitul în Valencia după ce au fost luați de puhoaie. Aceștia se pregăteau să ia cina în garaj, moment în care valurile puternice au pătruns și i-au luat pe nepregătite.

Un cuplu de români și fiica lor au murit din cauza inundațiilor
Marți seara, în jurul orei 20:30, ora Spaniei, cuplul de români, împreună cu fiica lor și un vecin, au coborât în garajul casei lor, unde erau alți patru oameni. Într-o fracțiune de secundă, valurile puternice au distrus ușa și au luat cele opt vieți.

Românii erau foarte apreciați de vecini și erau descriși ca „doi prieteni buni și muncitori”. Prietenii lor, care au observat că aceștia nu mai răspund la mesaje și la telefon, au decis să îi caute, iar unul dintre ei s-a deplasat către blocul lor, din localitatea La Torre din Valencia.

Echipat cu cizme de cauciuc, a ajuns la garaj și a dat peste o scenă de groază, în care mai multe mașini erau îngrămădite pe trotuarul clădirii, iar apa de pe fațadă depășea doi metri. Pentru că pompierii și polițiștii se aflau acolo, i-a convins pe unul dintre ei să urce la etaj, unde nu s-au găsit decât masa, pregătită de cină, și niște lumânări aprinse.

Cei trei români, Gabi, Dana și Alex, cumpăraseră apartamentul în urmă cu trei ani, din banii pe care i-au strâns în toți anii de când sunt în Spania. Totuși, viața lor s-a sfârșit în numai câteva momente, pe neașteptate.

Persoanele din regiunea Valencia sunt devastate de evenimente
„Din păcate sunt multe persoane care au murit. Mulți oameni care și-au pierdut viața. Aici sunt economiile mele, efortul meu, viața mea. Dar măcar suntem în viață.

Râul a crescut în jumătate de oră. Și într-o jumătate de oră am pierdut totul.

Am tras o sperietură groaznică pentru că familia mea, soția a trebuit să scoată fetița în brațe că apa ajunsese deja la nivelul pieptului”, spun oamenii.

Bilanțul inundațiilor este de 158 de morți, în timp ce echipele de salvare caută persoanele dispărute. Ministrul pentru politica teritorială, Ángel Víctor Torres, a declarat că, cel mai probabil, bilanțul va crește deoarece multe persoane sunt date dispărute.

Cel puțin 5 români ar fi murit în inundațiile devastatoare din Spania. „Nu se poate ajunge la ei, că sunt drumurile rupte”

Spune că autoritățile spaniole nu pot ajunge la ei din cauza viiturilor, care au rupt drumuri sau le-au blocat cu mașini distruse.

Decesele nu au fost confirmate oficial. Guvernul României a convocat joi o celulă de criză pentru gestionarea situației. Atenție, urmează imagini și detalii care vă pot afecta emoțional.

Imaginile au fost filmate de români stabiliți la marginea orașului Valencia, în localități precum Sedavi și Alfafar, care sunt acum izolate. Rudele din Galați au luat cu greu legătura cu ei după ce și rețelele de telecomunicații au fost afectate.

Diana Ramona Dumitriu: „Îmi povestea sora, că ea stă cu soacra. Au casă cu etaj. A venit viitura deodată de doi metri. S-a urcat la etajul doi. În fața lor, o altă casă, cu bătrâni, și s-au legat cu frânghii și au trecut prin ape să-i salveze și pe ăia. Îmi spunea că-s morți pe stradă, au acoperit ei morții și nu se poate ajunge la ei, că sunt drumurile rupte, baricadate cu mașini una peste alta. Din câte am înțeles de la alți români de acolo. Vreo cinci români morți. Nu se știe câți mai sunt, e dezastru, nu se poate lua legătura cu ei. Sora era disperată, mi-a zis, am rămas fără casă! Sunt sate în care nu se poate ajunge la morții de pe străzi. Autoritățile nu pot ajunge să ia morții de pe străzi.”

Autoritățile spaniole par depășite de situație. Oamenii spun că hoții profită de asta și au început să dea spargeri peste tot.

Andra Dumitriu, româncă stabilită în Spania: „Au intrat hoții în bănci, au spart băncile, supermarketurile… tot într-o zi. Nu au apucat să prindă foamea, setea, noi am stat în casele noastre.”

Situația românilor din Spania, afectați de inundații, a fost discutată într-o celulă de criză convocată de urgență la Palatul Victoria. Joi dimineață, premierul Marcel Ciolacu a anunțat că până la acel moment nu era confirmat decesul niciunui român.

Autoritățile noastre, cu sprijinul celor spaniole, vor încerca să creeze un centru logistic în Castellon pentru a-i sprijini pe românii afectați. La cerere, aceștia ar putea fi și repatriați.

Totodată, Ministerul de Externe a pus la dispoziția românilor care locuiesc în Spania, în regiunile afectate de inundații, mai multe numere de telefon unde pot să ceară ajutor.

095
Adrian Vrauko
Adrian Vrauko este jurnalist cu 14 ani exeperiență în domeniul social și eveniment. Și-a început cariera la Realitatea TV, iar dupa ani de televizune a trecut în jurnalismul online și a lucrat pentru mai multe site-uri din top 10 BRAT. De asemeena a condus 5 ani un site de lifestyle feminim care era pe primul loc în topul accesărilor.

Comments are closed.